S-a încheiat a 5-a ediție a unuia dintre cele mai îndrăgite festivaluri de muzică din Moldova – Gustar.
Noi am întrebat oaspeții de peste hotare și lumea bună de la noi despre amintirile ce le vor lua cu ei de la Orheiul Vechi.
Svetlana, blogger, 29 de ani
„Cea mai frumoasă amintire, probabil, va fi concertul lui Goran Bregovic. Vin la Gustar deja a treia ediție și în fiecare an spuneam că va fi super-frumos dacă ar veni anume el. Probabil, anul acesta s-a împlinit nu doar dorința mea. Am venit cu fetița și ne place foarte mult, în pofida faptului că mai sunt nuanțe negative, ce țin de organizare. Pentru mine, Gustarul înseamnă emoții, familie, prieteni și energie pozitivă. Așa la noi se petrece vara. După Gustar gata, încep activitățile, începe toamna. Gustarul e mai mult decât un festival, e o stare de spirit”.
Pașa, 18 ani
„Gustarul din acest an îl voi ține minte datorită muzicii de calitate și a unei companii bune. Dar nu mi-a plăcut organizarea și acest fapt la fel îmi va rămâne undeva în amintiri. Dacă am compara cu Vatra, la Gustar ai senzația că oamenii vi să mănânce, dar nu să se veselească și să asculte muzică. Plus, veceurile care au fost puține. Dar, în general, am rămas plăcut surprins. Cel mai mult m-am distrat la Estas Tonne și Milk & Sugar”.
Tata, artistă liberă, 24 de ani
„Am trecut peste ploi, am rezistat căldurii, am supraviețuit nopțile – totul a fost superb. În plus, am aflat multe lucruri neașteptate despre prietenii mei. Merită să faci camping cu oamenii pe care îi cunoști, fiindcă îi descoperi dintr-o perspectivă nouă și foarte frumoasă. M-a impresionat profund Estas Tonne și Fodor Reka. Când cântau era ploaie, tunet și tocmai îți treceau fiori de plăcere”.
Grigorii, barman
„Am venit la Gustar chiar dacă sunt bolnav și nu regret. Natura la Orheiul Vechi e fantastică și tot timpul am avut alături prieteni buni. Chiar am citit un pic de Dostoievski. Vin bun, nopți vesele, ce mai trebuie pentru fericire?”.
Irina și Valeriu, pereche
Irina: „Numai ce ne-am distrat un pic, îmbrăcând straiele de mire și mireasă. Anul acesta Gustar a fost bun datorită artiștilor, dar în primul rând pentru că a continuat pentru a treia zi. Au fost multe distracții și facilități, deși ca întotdeauna sunt și reacții negative. Întotdeauna este loc pentru mai bine. Cred că trebuie să-i dăm credit din start numai datorită faptului că Gustar există”.
Valeriu: „Timp frumos, muzică bună, o relaxare extraordinară pentru un week-end. Pentru mine, Gustar este unul dintre cele mai bine organizate festivaluri din Moldova”.
Valeria și Pavel, pereche
Valeria (interpretă): „În a doua zi ne-a prins ploaia. Am dormit cinci oameni într-un cort mic pentru trei persoane. Chiar dacă un pic m-a durut spatele, asta a fost foarte fain, e o experiență pe care cred că n-o voi mai trăi. Plus, am venit să văd cum evoluează fiecare artist. Să fiu spectator, dar nu să fiu audiată. Cu siguranță, pot să spun că mi-a plăcut mult ce am auzit”.
Pavel: „Mă bucur că am reușit să o aduc și pe mama aici. Ea greu se lasă convinsă, dar probabil ca oricărei femei îi place să fie curtată. Noi cu Valeria am vrut să o plimbăm cu bicicleta prin orașul nostru și tot greu a acceptat, dar până la urmă a făcut-o. Acum, a acceptat și provocarea Gustarului, să se afle printre tineri, să întinerească și ea un pic. A fost cu noi pe dealuri, am fost și în peșteri, am colindat zona și a fost foarte fain”.
O familie care a venit cu rulota
Sergiu: „Am venit pentru muzica în aer liber. Am fost și anul trecut și ne-a plăcut mult. Vom veni în continuare an de an. Festivalul ni se va memora, în primul rând, cu Bregovic”.
Lilia: „Am făcut o excursie prin Orheiul Vechi. Am mers cu copilul mic pe jos 4 km și ne-am testat rezistența”.
Elena: „E bine că se face ceva nu în oraș, dar în afara lui. Ne-am adus aminte de tinerețe, demult nu ne-am odihnit în corturi. Parcă ne-am întors cu 15 ani în urmă”.
Jenea: „A fost multă veselie și foarte multă lume. Nici nu mai vorbesc de peisaje – sunt magnifice. Am primit o mare plăcere”.
Andrei și Zahar din regiunea Cerkasî, Ucraina
Zahar: „În primul rând, am venit pentru acest loc – Orheiul Vechi. Festivalul e doar un plus la locație. Când cântă muzică etno întotdeauna e bine, așa se simte coloritul național al acestei regiuni. Cu siguranță, vom mai veni aici. Moldova ne place foarte mult, chiar am luat vin de casă cu noi. Moldova nu e în Chișinău, dar e aici, e în sate. De azi înainte, vom lua cu noi și prietenii noștri”.
Andrei: „N-am știut că astăzi va fi un festival și am venit să vedem natura. Dar chiar am așteptat ieșirea lui Bregovic, fiindcă îi știu bine muzica după filmele lui Kusturica. Un minus era faptul că sunt puține coșuri de gunoi și cam s-a făcut murdărie în jur. Asta un pic strică impresia. Dar, în general, totul a fost mișto”.