(foto) Chișinău Youth Orchestra a dat un concert armonios de muzică clasică în scuarul Catedralei din Capitală

IMG_5299
Foto:Cea de-a patra ediție a concertelor în aer liber susținute de Chișinău Youth Orchestra

Peste două mii de iubitori de muzică clasică și-au dat întâlnire la un concert în aer liber al orchestrei de tineret Chişinău Youth Orchestra, care a avut loc în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”. Tradiționalul eveniment a ajuns la cea de-a patra ediție.

63 de tineri instrumentiști talentați, care studiază în unele dintre cele mai importante instituții muzicale din Europa, au venit în vacanţă acasă şi au susţinut în seara zilei de vineri primul concert dintr-o serie de concerte unice. Aceștia timp de câteva zile au conviețuit în cadrul unei tabere muzicale de vară unde zilnic, au fost încadrați în repetiții de orchestră pentru concertele din acest weekend.

În cadrul concertului de muzică clasică, tinerii muzicieni au interpretat note din repertoriul lui Mozart, Piotr Ceaikovski, Astor Piazzolla, Igor Stravinski. Alături de instrumentiști, a urcat pe scenă corul „Cantabile” al Academiei de Studii Economice a Moldovei și corul „Flacăra” de la mănăstirea Curchi. Dirijorii evenimentului au fost Gabriel Bebeșelea din România, Andriano Marian (fondatorul CYO), Mihail Secichin și Flaviu Mogoșan.

„Asistăm la un eveniment extraordinar, în premieră, aici în Scuarul Catedralei, atunci când atmosfera caldă se armonizează cu muzica unor tineri extrem de talentați, prin care noi cetățenii Republicii Moldova, demonstrăm încă o dată că acest popor vine de undeva și are ce arăta lumii” a declarat în cadrul evenimentului Monica Babuc, ministrul Culturii.

Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a decis să se alăture tinerilor din orchestră și să cânte la trompetă piesa Mammy Blue (puteți vedea aici evoluția politicianului).

Reamintim că, de-a lungul timpului, tinerii instrumentiști din Chișinău au interpretat piese clasice în Piaţa Centrală, în troleibuze, pe acoperişuri, în sala de ședințe a Parlamentului sau chiar în fața Oficiului Poștal din Chișinău.

Sâmbătă, 23 august, începând cu ora 19:00, publicul este îndemnat să urmeze pasiunea Chișinău Youth Orchestra la Sala cu Orgă, pentru un spectacol de muzică clasică, susținut de deținătoarea premiului I la prestigiosul concurs „Joseph Joachim Violin Competition”, Alexandra Conunova. Ulterior, Chișinău Youth Orchestra, va încheia seria concertelor de vară cu Gala de Operă a Valentinei Nafornița – un spectacol de zile mari oferit de celebra soprană şi invitatul său special: baritonul Mihail Dogorari. Spectacolul va avea loc pe 24 august, ora 19:00, la Palatul Republicii.

Biletele pentru concertele din 23 și 24 august sunt disponibile pe www.iticket.md și la casele Sălii cu Orgă. Prețul biletelor – 50, 60 lei pentru concertul de la Sala cu Orgă și 100 lei pentru Gala Valentinei Nafornița.

Evenimentele CYO sunt organizate de Asociaţia Muzical-Corală din Moldova.

IMG_5277

IMG_5283

IMG_5286

IMG_5295

IMG_5299

IMG_5308

IMG_5312

IMG_5319

IMG_5330

IMG_5343

IMG_5350

IMG_5353

IMG_5362

IMG_5364

IMG_5372

IMG_5375

IMG_5385

IMG_5392

IMG_5399

IMG_5408

IMG_5419

IMG_5429

IMG_5431

IMG_5435

IMG_5453

IMG_5456

IMG_5459

IMG_5461

IMG_5483

IMG_5488

IMG_5492

IMG_5528

IMG_5537

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *