Festivalul Etno-Balcanic, organizat în perioada 16-17 august, a găzduit cele mai așteptate trupe ale anului, fapt confirmat prin numărul enorm de invitați, prin buna – dispoziție și atmosfera inedită.
Datorită colaborării cu Biroul Relații Interetnice al Republicii Moldova, pe scena Festivalului Etno-Balcanic au evoluat reprezentanți ai minorităților etnice naționale din Republica Moldova, cu un program special de muzică și dans, iar ansamblurile și colectivele muzicale din toată țara au expus folclorul și tradiția națională.
Festivalul a reunit consumatorii de muzică balcanică, dar și pe iubitorii de folclor autentic. Astfel, prima ediție a evenimentului a găzduit și formația „Toporkestra” din Kiev în colaborare cu interpreta de muzică folk, din R. Moldova, Inna Bondari. Tot în cadrul festivalului au evoluat și trupa „Burdon” din Lvov, Ucraina, trupele Subcarpați, Argatu’, Fanfara Zece Prăjini (Shukar) din România, Šidski Trubači din Serbia și orchestra Tharmis din Republica Moldova.