Rusia a trimis 280 de camioane cu ajutoare umanitare în Ucraina

2095065758de211a590f6a706700c84d
Foto:PC: news.yahoo.com

O coloană formată din 280 de camioane, cu însemnele Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Rusiei, cu ajutor umanitar pentru locuitorii din sud-estul Ucrainei a plecat marţi dimineaţă din Naro-Fominsk, o suburbie a Moscovei.

Camioanele transportă în special produse alimentare, medicamente, apă potabilă, în total 2.000 de tone de produse umanitare, anunță Evz.

„Totul a fost convenit cu Ucraina”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Vladimir Putin într-o intervenţie la Business FM radio.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a asigurat, la rândul său, că detaliile acestei misiuni umanitare au fost puse de acord cu autorităţile ucrainene.

Statele Unite ale Americii au avertizat luni Rusia că orice intervenţie a sa fără consimţământul Kievului este „inacceptabilă” şi va fi catalogată ca o încălcare a dreptului internaţional.

Washingtonul este preocupat de faptul că Rusia ar putea utiliza misiunea umanitară pentru furnizarea de arme rebelilor, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele american Barack Obama şi premierul italian Matteo Renzi au declarat tot luni, în urma unei convorbiri telefonice, că Rusia riscă noi sancţiuni dacă va trimite ajutor umanitar în Ucraina fără acceptul autorităţilor de la Kiev.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *