Veronica Țurcanu este o tânără talentată și creativă, news-feed-ul căreia a determinat-o să compună versuri. Despre originea gândurilor ce s-au adăpostit într-o cărțulie mică semnată de ea și despre activitatea inovatoare pe care a propus-o la yard sale – „Yard Poetry”, Veronica ne-a redat în acest interviu.
Cum ai descoperit poezia și ce te-a motivat să scrii?
Poezia am descoperit-o cu mult timp înainte de a începe să o scriu, la şcoală. Poeta care m-a impresionat mult a fost Marina Ţvetaeva. Avea o carte de buzunar în care însemna gânduri şi activitatea mea de acum se aseamănă cu gândurile pe care le scria ea. Acestea nu au întotdeauna rimă, sunt chiar bizare câteodată, abordează teme existenţiale, exprimate prin cuvinte simple. Aceste subtilităţi trebuie percepute şi privite dincolo de ceea ce se vede.
Într-una dintre poeziile mele preferate din creaţia Marinei Ţvetaeva, poeta spune: „Ce fel de proză poate fi fără poezie, când lumea e o minge mare ce se roteşte în jurul unui cerc de foc”. Îmi place că dânsa poetizează lucrurile tehnice şi aceasta înseamnă de fapt poezia, o gândire deosebită.
Unde găseşti insipiraţie pentru a compune versuri?
Marina Ţvetaeva m-a inspirat să scriu. Apoi a contribuit și creaţia poetului român Iv Cel Naiv, care de asemenea prezintă poezia într-o manieră foarte simplă, accesibilă tuturor. Îmi place acest aspect pentru că, din păcate, puţini sunt cei care citesc poezii, chiar dacă lecturează proză, anume pentru că aceasta este sau prea metaforică și complicată, sau prea naivă.
De obicei mă inspiră imaginile, pentru că tot ce am scris până acum a început de la o fotografie. Atunci când descoperi o imagine care te marchează, formulezi imediat o istorie bazată pe motivul pe care l-ai sesizat.
Am avut un caz în care am compus fără a mă conduce după imagine. Eram invitată la un recital de poezii, unde am fost rugată să citesc o lucrare de a mea. Acel moment a fost primul în care cineva mi-a zis că eu scriu poezii, fapt ce m-a uimit, pentru că eu nu le percepeam ca atare. Nu am putut alege atunci una dintre cele deja scrise şi am alcătuit pe loc una lungă, căreia i-am pus titlul „Îmblânzitoarea norilor”. Textul este despre o fată care îmblânzeşte un nor/un bărbat rănit, ce are nevoie să se descarce (cu tunete și fulgere și multe-multe lacrimi), iar fata îl este alături. Povestea lui e lungă: într-un final, el se golește și pleacă englezeşte, o lasă singură – scenariu clasic. Îmi place această poezie, fiindcă lasă loc de interpretare pentru fiecare, în dependență de experiența personală. Unii se vor simți frustrați, unii rușinați, iar alții pur și simplu sunt și vor fi fericiți.
Cum ai decis să aduni poeziile tale într-o carte?
A fost ideea şefei mele. Acum câteva luni am participat la un eveniment în România, dedicat agenţiilor de publicitate, unde trebuia să prezentăm talentele sau hobby-urile angajaţilor. Printre altele, în program eram și eu cu poeziile mele, iar pentru a oferi câteva mici suvenire, am tipărit şi nişte cărţi, cam 100 de exemplare. Mi-am dorit să fie o carte de buzunar, pentru că astfel poți să o citeşti atunci când ai 5 minute libere.
De ce ai lăsat coperta fără o imagine?
Poezia necesită a fi interpretată şi mă gândeam că dacă ar fi fost o imagine, s-ar fi impus un anumit mesaj. Astfel, am păstrat coperta albă, pentru că am vrut să o las să respire. Ulterior le-am personalizat pe câteva dintre acestea, colorându-le cu spray-uri pe toate diferit. Altele le-am păstrat nemodificate, pentru a-i oferi cititorului ocazia de a încerca de sine stătător să le picteze.
E frumos când artistul lasă spaţiu pentru public, ca să interfereze cu produsul său, deoarece conceptul de „perfecţiune” nu este bine stabilit şi mereu există posibilitatea de a progresa. Probabil şi publicul va aduce o valoare mai mare poeziilor mele.
Ce fel de poezii se regăsesc în cărţulia ta?
Versurile mele nu au un titlu şi un tip bine fixat, de aceea eu şi încerc să evit termenul de „poezie” cu referire la gândurile pe care le scriu, pentru că acesta impune anumite limite şi reguli. Însă, în prezent, puţini artişti se conduc de aceste norme şi scriu mult mai flexibil şi mai lejer. Un prieten de-al meu a remarcat că ceea ce e frumos în felul meu de a scrie, este că poezia mea „curge”, simţi cum ritmul şi intensitatea creşte, apoi scade şi există un punct final puternic. O scriu mai mult cum simt, decât cum trebuie ea să fie.
Care este poezia ta preferată din cele pe care le-ai scris?
Adevărul este că eu nu memorez poeziile pe care le scriu.
Ce impact are poezia asupra ta?
Poezia mă relaxează. Pasiunea mea chiar s-a născut atunci când eram supraîncărcată la lucru cu diverse proiecte şi atunci când ai senzaţia că explodezi, o modalitate de a-ţi reveni sunt imaginile ce apar în feed-ul din RSS reader. Fotografia care îmi trezea interes era instantaneu postată pe pagina mea de Facebook, însoţită de câte un gând scris spontan. În câteva minute versurile se compun brute, dar aceasta îmi şi plăcea şi Facebook-ul era practic maculatorul meu.
La Yard Sale-ul #31 ai fost street poet. Cum ţi-a venit ideea?
Ideea mi-a fost sugerată de către colegii mei, alături de care am vizitat Barcelona. Într-una din zile, când eu nu i-am însoţit în oraş, ei au văzut la intrarea într-o cafenea două tinere cu maşini de scris, care făceau street poetry. Procedeul era similar: trebuiau alese trei cuvinte cheie, în baza cărora era alcătuită poezia. Activitatea mi-a plăcut mult şi ulterior am făcut o cercetare pe net, unde am descoperit că aceasta este extrem de populară în diverse ţări ale lumii. Este asemeni celor care cântă sau desenează în stradă. M-am gândit că yard sale va crea o ambianță prielnică pentru o asemenea încercare și pentru mine a fost o provocare.
De unde ai făcut rost de maşina de scris?
Am avut noroc de un prieten de-al meu, care a realizat acum câţiva ani un film documentar despre maşinile de scris, Pavel Brăilă şi am găsit-o la el, una foarte frumoasă. Cu o săptămână înainte de târg, am avut ocazia să fac cunoștință cu acest mecanism la birou și să mă acomodez cu el. Dificultăți am întâlnit cu panglica din interiorul ei, pentru că este greu de găsit și am reanimat-o de sine stătător cu cerneală.
Cum a decurs procesul?
Dispuneam de puţin timp pentru a scrie o poezie şi se apropiau mulţi oameni, care mi-au adresat o mulţime de întrebări despre ceea ce fac. Era dificil să mă concentrez şi în momentul în care te sustragi la o jumătate de gând formulat, acesta se pierde.
Am scris în acea zi în jur la 15 poezii, dintre care sunt unele care mi-au plăcut mult, altele mai puţin. Totuşi, am făcut o promisiune în momentul în care am zis că voi scrie. Rezultatul depinde mult de cuvintele selectate, dar şi de persoana care se adresează.
Iniţial doream să nu utilizez acele cuvinte, dar să purtăm o discuție de câteva minute, după care am înţeles că acestea nu sunt suficiente pentru a ne cunoaşte.
Nu am păstrat nicio copie din ceea ce am scris în acea după-amiază. Gândul că există o singură foaie cu această poezie pentru mine este ceva frumos. Eu nu creez pentru a spori volumul și a tipări o carte nouă, ci pentru a trece poezia prin mine şi a o transmite mai departe oamenilor.
Cum a reacționat lumea la activitatea propusă?
Am întâlnit cazuri în care cei care se apropiau pentru a afla în ce constă activitatea mea, zâmbeau şi ziceau că e foarte fain, dar mergeau mai departe, chiar dacă era ceva care nu necesită niciun efort suplimentar şi nicio taxă; alegi doar trei cuvinte. Pur şi simplu nu i-a interesat.
Cât timp a fost necesar pentru a compune o poezie?
În momentele în care nu eram grăbită și nu stăteam de vorbă cu cei curioși, care veneau să întrebe ce fac, puteam oferi și câte 20 de minute pentru o lucrare. Iar în momentele când erau adunate câteva seturi de cuvinte, care așteptau a fi regăsite în versuri, procesul mergea mai repede. Aceasta depinde și de cât de mult te-au marcat cuvintele cheie, pentru că astfel inspirația vine și scrierea are loc eficient. Ceea ce a fost complicat este că nu ai opțiunea „backspace”. Gândul pe care l-ai inițiat nu are o altă variantă decât să existe și să evolueze în continuare. Obișnuiesc să văd imaginea, după care inventez subiectul, care generează cuvintele. Aici, procesul a fost invers, în care acele trei cuvinte erau baza poeziilor pe care le-am compus.
Cum ai combinat cuvintele care, de fapt, nu au nicio tangență între ele?
Una dintre cele mai memorabile poezii pe care am compus-o acolo a fost adresată unei fetițe, care mi-a scris singură cuvintele, pentru că era propusă și posibilitatea aceasta. Ea mi-a scris: mașină de spălat, lepricon și operă. Eram confuză și ce aș putea scrie despre un lepricon?! Într-un final, mi-a ieșit o poezie scurtă, dar faină.
Îmi mai amintesc despre o poezie care mi-a plăcut mult, de această dată a fost compusă în baza a trei cuvinte alese la întâmplare. Acestea erau: bătrânețe, cocoș și gruz matinal, care s-au combinat în versurile: „Bătrânețile leagă cuvinte în fraze deștepte/ Cocoșul leagă zeama în farfuriile deșerte/ Și numai gruzul matinal leagă beția de ieri cu a memoriei canal.”
După părerea ta, cât de mult sunt interesați tinerii de astăzi de poezie?
De obicei, lumea îmi spune că nu prea citește poezii, dar „Ale tale sunt mega!”. Eu consider că interesul stârnit depinde de modalitatea în care le prezinți, ca și orice alt produs. O importanță deosebită o are imaginea, ceea ce s-a dovedit la același yard sale, despre care am vorbit anterior. Oamenii erau interesați de acea fată care scria la o mașină de scris și făcea Yard Poetry, neinteresându-i neapărat rezultatul. Lumea se conduce după ambalaj și dacă se dovedește că produsul din interior este de calitate, atunci apare posibilitatea că ei se vor întoarce.
Ce alte hobby-uri mai ai?
În trecut am făcut și dans, și pian, mai apoi m-a interesat designul de interior, perioadă în care am cusut diferite obiecte de decor pentru casă. A urmat dorința de a deveni un designer grafic și momentul în care am conștientizat că mie, de fapt, îmi place să scriu.
Marea mea pasiune este publicitatea, unde cel mai important lucru este să ai o idee puternică. Modul în care se combină imaginea cu textul și se completează unul pe celălalt este ceea ce mă atrage cel mai mult.
Ce planuri pentru viitor ai, referitor la poezie?
Nu am planuri în legătură cu poezia. Tot procesul se desfășoară de la sine. Mie mi-a plăcut că evoluția a fost gradată. A început totul cu Facebook, după care a urmat un recital, apoi blogul și experimentul de la yard sale. Nu le planificasem pe nici una dintre ele. Cât despre blog, am înțeles că nu mai vreau să public nimic din ce am scris acolo, pentru că ceea ce scriam şi simţeam atunci a trecut, iar eu, simbolic, acea perioadă am închis-o într-o carte. Nu știu care va fi următorul pas, important e să fie simplu și adevărat.
