(foto) Cum să amenajezi scuarul Teatrului A. Cehov în 3 pași (aproape) simpli

IMG_0101
Foto:Un grup de fete care a participat la eveniment

Astăzi, 9 august, în scuarul Teatrului de Stat A. Cehov, s-au strâns jurnaliști, arhitecți și chișinăuieni, chemați de blogger-ul Victor Chironda și alți entuziaști incurabili, pentru a discuta cum să ofere o viață nouă acestui spațiu public.

Victor Chironda și grupul său de inițiativă are un plan. Plan măreț, dar realizabil de salvare a spațiului public respectiv, care e împărțit între teatru, stat și uitare. Dacă s-a reușit cu Fântâna Cadânei, se poate și cu scuarul lăsat în paragină.

 

Victor Chironda, blogger, antropolog şi om pasionat de urbanism.
Victor Chironda, blogger, antropolog şi tânăr pasionat de urbanism

Victor și arhitectul Victor Buzu au elaborat schița proiectului, care nu e numaidecât o versiune finală, ci mai mult o viziune de ansamblu a felului în care poate fi acest loc. Alături de Victor, au venit bloggeri locali ca Vlada Ciobanu și Artur Gurău, consilieri municipali și urbaniști, plus o mulțime de oameni care și-au oferit ajutorul pentru a amenaja o parte din Chișinăul istoric, ce merită să devină un loc de atracție pentru tineri, turiști și toată lumea bună.

 

O trupă cântă la începutul evenimentului.
O trupă cântă la începutul evenimentului

Conform inițiatorilor acestui apel public, scuarul din fața teatrului Cehov are câteva probleme, care nu-i permit să se transforme într-un punct de referință pentru chișinăuieni.

Problema #1. Parcarea ilegală

 

Maşini parcate ilegal pe str. Mitropolit Varlaam şi pietoni care sunt nevoiţi să meargă pe stradă.
Maşini parcate ilegal pe str. Mitropolit Varlaam şi pietoni care sunt nevoiţi să meargă pe stradă

„În Chișinău, prea multe se fac pentru mașini și prea puține – pentru pietoni”, a menționat Victor. Pe str. Mitropolit Varlaam e aproape imposibil de mers, deoarece pe trotuar sunt parcate ilegal automobile. „Zilnic, pe aici trec circa 5 mii de pietoni și încă 10 mii în transport”, completează blogger-ul. Soluția este în delimitarea fizică a spațiului cu piloni speciali, ca mașinile, pur și simplu, să nu poată urca pe trotuar.

 

Maşini parcate ilegal.
Maşini parcate ilegal

„Nu s-a inventat nimic mai bun ca acești piloni de 75 cm, puși la un metru unul de altul, bine înfipți în pământ. Cândva, aici erau vazoane de beton, dar ele au fost împinse la o parte de băieții șmecheri care și-au făcut loc de parcare.” Directorul teatrului Cehov, Constantin Haret a susținut această idee, mai ales că publicul lor nu prea are mașini de parcat, după cum a spus el mai în glumă, mai în serios. Dar visul „mare și roz” al lui Victor e să convingă administrația hotelului să dea jos gardul, care acoperă lucrările de construcție nefinalizate de ani buni, fiindcă el încurcă extrem de mult la circulația pietonilor.

Problema #2. Utilitățile

 

Un tânăr, odihnindu-se pe iarbă.
Un tânăr, odihnindu-se pe iarbă

Utilitățile sunt chestiile de care au nevoie oamenii ca să se simtă ok într-un spațiu public. Probabil, mulți dintre noi, când pleacă în orașe europene, nici nu le simt prezența, dar ele sunt extrem de importante pentru confortul tuturor. Victor consideră că avem nevoie de bănci, coșuri de gunoi, treceri de pietoni denivelate, piste speciale pentru bicicliști, mame cu căruciorul și invalizi. „O parte din scări poate fi placată cu lemn, ca oamenii să se poată așeza”, sugerează tânărul. Pentru cei care vor să lucreze în parc poate fi creat un hot-spot Wi-Fi gratuit, care cu siguranță va atrage mulți internauți.

 

Oameni aşezaţi pe scări, fiindcă nu sunt bănci.
Oameni aşezaţi pe scări, fiindcă nu sunt bănci

De asemenea, Victor propune să se facă ceva cu havuzul din mijlocul scuarului. „El poate fi amenajat sub forma unui amfiteatru, cu o scenă mică pentru trupele și performance-uri, iar pe peretele mare al clădirii din față să se proiecteze filme. Desigur, zona trebuie curățită în prealabil, fiindcă e foarte mult gunoi”.

 

Havuzul din scuar e în stare deplorabilă.
Havuzul din scuar e în stare deplorabilă

Problema havuzului a stârnit cele mai multe controverse, fiindcă pe de o parte, amenajarea și întreținerea lui costă circa 10 mii de dolari, iar pe de alta, cei prezenți la eveniment nu vor un havuz „de ochii lumii”, ci unul cu lumini multicolore și apă curată, de care să nu-ți fie rușine. Până la urmă, s-a decis că acest lucru va fi stabilit de comunitate, printr-un sondaj pe Facebook.

Problema #3. Iluminarea stradală

 

Participanţii la eveniment.
Participanţii la eveniment

„Sunt două felinare de pe vremea sovietică, care nici nu sunt conectate la energie. Din cauza asta, seara aici e o zonă întunecoasă și la nivel psihologic nu foarte sigură. Din cauza asta, oamenii simpli niciodată nu vor sta aici”, a remarcat blogger-ul. După cum spune el, în locurile bine iluminate și cu multă lume, niciodată nu se întâmplă lucruri ilegale, nimeni nu vandalizează nimic și nu se face mizerie. Plus, este o atmosferă confortabilă.

 

O domnişoară ascultă discursul lui Victor Chironda.
O domnişoară ascultă discursul lui Victor Chironda

De amenajare mai ține și zona verde, care acum e populată doar de câini și pisici și câțiva tufari, care după părerea lui Victor stau foarte prost și nu aduc nicio plus-valoare. Un alt element al spațiului sunt cele două gherete, care nu au o continuitate. „Ghereta “Noroc, Volosatîi” de la Asachi are o utilitate, acolo se vinde ceai, cafea, hot-dog-uri. Produse pe care oamenii le pot cumpăra și consuma pe loc, la prețuri accesibile. Sper să vorbim cu proprietarii gheretelor de aici, poate le vor schimba destinația”, spune tânărul.

 

Biciclistul şi câinele său trec prin scuarul teatrului A. Cehov.
Biciclistul şi câinele său trec prin scuarul teatrului A. Cehov

Toți cei prezenți „au votat” unanim pentru amenajarea scuarului din fața teatrului Cehov. Inițiatorii proiectului intenționează să strângă finanțare prin sisteme de crowdfunding. Victor Chironda a estimat că pentru primul pas spre ar fi nevoie de 10 mii de euro. Deja s-au găsit donatori gata să ofere până la o mie de euro, deși blogger-ul a zis că ar prefera să fie o mie de oameni cu câte o sută de lei, fiindcă contează efortul comunitar.

 

Posterul evenimentului şi imagini ale Chişinăului istoric.
Posterul evenimentului şi imagini ale Chişinăului istoric

Consilierul municipal Veaceslav Bulat a fost încântat de idee și a menționat că: „Conceptul este viabil. Îmi pare bine că ideea vine din mediul blogger-ilor, care stau mai mult în spațiul virtual. Sper din suflet ca proiectul să nu întâlnească piedici și autoritățile să-l susțină”. Iar pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată a zis că: „Este o idee binevenită. Ce ține de Primărie, suntem deschiși pentru a vă susține”. Și nu poate fi altfel, fiindcă spațiile publice sunt spațiile care ne privesc pe toți.

 

Proiectul pentru amenajarea scuarului.
Proiectul pentru amenajarea scuarului
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *