Video-ul pentru promovarea turismului în Republica Moldova a fost lansat astăzi, 4 august, în cadrul unei conferințe de presă.
În timp ce turismul este încă o industrie în curs de dezvoltare, Republica Moldova are un mare potențial neexploatat. Lonely Planet, cea mai mare și credibilă editură de ghiduri de călătorie din lume, a numit Moldova “# 1 off the beaten path travel destination in Europe” (Destinația turistică Nr. 1 neexplorată în Europa). Acesta și este mesajul cheie care stă la baza campaniei integrate de comunicare pentru anii 2014-2015 care va fi desfășurată pe cele mai importante piețe țintă: Germania, Marea Britanie, Polonia, Franța, Țările Scandinave.
Potrivit Agenției Naționale a Turismului, spotul corespunde ofertei turistice și poziționării țării care ne diferențiază de alte destinații turistice. Coloana sonoră a spotului de promovare a Republicii Moldova ca destinație turistică este semnată de DJ-ul moldovean Andrew Rayel, care a intrat în topul celor mai buni 100 de DJ ai lumii, în care s-a clasat pe poziția 28. Piesa „The End at Pianoland” face parte din albumul „Find Your Harmony” al tânărul DJ. Spotul în engleză este sonorizat de ambasadorul Marii Britanii în Moldova, Phil Batson, care s-a oferit să transmită mesajul cu un accent autentic englezesc.
Spotul video publicitar are o durată de 50 secunde. El va fi difuzat astfel, prin intermediul rețelelor de socializare și surselor on – line. Versiunea TV va fi mai scurtă, de aproximativ 30 secunde. Se preconizează ca în luna septembrie să fie mediatizat în Republica Moldova, în luna octombrie să fie distribuit on-line în Europa, iar la începutul lui noiembrie să fie lansată campania de publicitate la canalele TV din Europa.
La moment se lucrează asupra definitivării spotului video de 6 minute care va fi prezentat la Ziua Mondială a Turismului.
Video-ul a fost realizat ca rezultat al parteneriatului de succes între Agenția Turismului a Republicii Moldova, sectorului privat și Proiectului USAID CEED II.