(video) Reparație în campusuri. Unii studenți contribuie din plăcere la reparații

Scoala-Kronstadt-Rulmentul-15
Foto:PC: newsbv.ro

Mai mulți studenți au renunțat la câteva săptămâni de vacanță pentru a face reparație în căminele universităților la care-şi fac studiile. Tinerii spun că preferă să-şi renoveze personal camera în care vor locui. Cei care vor condiții mai bune de trai, contribuie cu bani.

Andrei este student în anul patru la Universitatea Tehnică. Deja al doilea an, tânărul participă la lucrările de reparație din cămin. „Pe parcursul anilor am făcut reparație doar în odaie şi acum facem şi în coridor pentru că sunt ani mulţi de când nu s-a făcut reparaţie generală în cămine”, a declarat studentul pentru PublikaTV.

Tânărul şi alţi doi studenți care vor locui împreună cu el au pus bani deoparte pentru a-şi renova camera. „Anul acesta vrem să vopsim ușile, pentru că de doi ani am făcut această reparație. În odaie, în jur de 500 de lei de persoană, în total 1.500 de lei am cheltuit.”

Tinerii nu se simt deloc deranjați că sunt nevoiți să facă reparații din cont propriu. Dimpotrivă: „Noi învățăm oricum la facultatea de construcții şi când facem practică noi cunoaștem niște lucruri pe care în teorie nu o să le cunoaştem.”

„Preferăm să facem singuri reparație în camere. Iar dacă nouă ne place, înseamnă că le place şi celorlalți.”

Lucrări de renovare sunt efectuate şi în celelalte cămine din Chișinău. „Cheltuielile au fost considerabile. Pentru un pat în jur de două mii de lei, pentru un dulap în jur de 800 de lei”, prezintă lista președintele sindicatelor de la Universitatea Agrară, Victor Burduja.

Administratorul de cămin , Vasile Carastan: „Anul acesta facem cosmetică în mai multe odăi. Instalăm trei cabine de duş. Facem reparaţie în sala de forţă. Băile în căminul patru am terminat, în căminul trei săptămâna viitoare vom finaliza.”

În acest an, taxele de cazare în cămine variază între 100 şi 200 de lei lunar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *