Parcurile din Chişinău în prezent se află într-o stare destul de bună, fiind renovate, o dată cu trecerea timpului. Noi am ales să vă arătăm cum erau în trecut parcurile din capitală în care obişnuim cu toţii să ne relaxăm. De această dată vă aducem la cunoștință istoria Gradinii Publice Ștefan cel Mare.
Până a călători în trecut, analizăm datele prezentate pe Foursquare. În Grădina Publică Ștefan cel Mare au fost înregistrate 3850 de check-in-uri. Parcul a fost evaluat cu 8.2 puncte din 10 posibile, în baza a 398 de voturi.
Iată cum arată parcul în zilele noastre:
Numit în prezent deseori Parcul Central, Parcul Puşkin sau Parcul Ștefan cel Mare, în perioada sovietică locul de odihnă al chișinăuienilor purta denumirea de Grădina Publică Orăşenească. Anterior, parcul a fost numit Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea). În 1949 Grădina Publică a primit numele poetului Puşkin, care obişnuia să se odihnească aici.
Potrivit materialului oferit de ecology.md, acesta este cel mai vechi parc orăşenesc din întreaga ţară care s-a păstrat. Fiind un monument de artă peisagistică din secolul al XIX-lea, este considerat cel mai bine îngrijit parc. Aflându-se sub protecţia statului, a fost renovat de mai multe ori.
Construit în anul 1818, teritoriul parcului are o suprafaţă de 7 ha. Iniţial, pentru a nu admite pătrunderea vacilor, caprelor şi altor animale în Grădina Publică, parcul a fost îngrădit cu nuiele, iar apoi, la sfârşitul anului 1860, a fost înconjurat cu un gard din fier turnat.
Nobilimea rusă de pe acele vremuri obişnuia să se recreeze în acest parc. Astfel, conform documentelor de timp, „În 1827 aici au fost plantaţi patru mii de puieţi forestieri, în 1829 au fost renovate pavilioanele, în 1834 instalate 56 de bănci, precum şi curăţată fântâna grădinii, iar în 1835, Grădina a fost decorată cu paturi de flori, o seră, un pavilion chinezesc, leagăne şi carusele”.
Parcul are 7 intrări. În diferite timpuri, aici au fost mai multe piscine cu havuzuri, monumente şi sculpturi, cafeneaua pentru copii „Guguţă”, Tabla de onoare a oraşului. Potrivit datelor luate din „Enciclopedia Chişinăului”, în 1984 în Parcul Puşkin, creşteau aproximativ 50 de specii de arbori, arbuşti, liane, inclusiv speciile rare: Prunus cerasifera pissardii, Gymnocladus, Wisteria chineză şi altele. Au supravieţuit doar câţiva copaci bătrâni, care în prezent au vârsta de 160 ani.
Grădina Publică a atras asupra sa mereu o atenţie sporită, autorităţile încercând să îl promoveze drept un loc popular pentru petrecerea timpului. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în parc a fost amenajată o scenă de teatru de vară (alături de cinematograful „Patria”), precum şi un teren pentru dans, o sală pentru jocurile de cărţi şi dame. Mai târziu, în parc au apărut cabine şi pavilioane de vânzare a cvasului, vinurilor, dulciurilor, a fost alocat un loc pentru producerea băuturii răcoritoare „Selters”. Apoi, la intersecţia străzii Bănulescu-Bodoni şi a bulevardului Ştefan cel Mare, a fost construit un turn din lemn pentru primul atelier fotografic din Chişinău. Unicul edificiu capital a devenit clădirea primului teatru din capitală (în prezent, în locul lui este situat cinematograful „Patria”).
În 1884 a fost deschis un obelisc – bustul în memoria lui A. S. Puşkin, realizat de sculptorul A. M. Opekuşin. Banii au fost colectaţi de locuitorii Chişinăului, după o listă de subscriere (1.000 de ruble în aur). Pe timpurile Rusiei ţariste, bustul a fost instalat mai aproape de strada Bănulescu-Bodoni. Acest monument este cel mai vechi din oraşul nostru (cu excepţia pietrelor funerare). La un moment dat, monumentul a fost înconjurat elegant de un lanţ de fier. Câţiva ani în urmă a eşuat încercarea de a inaugura în locul acestuia monumentul poetului Mihai Eminescu, Puşkin fiind transferat la muzeu.
O valoare deosebită îl are monumentul domnitorului Ştefan cel Mare. Proiectul a fost elaborat de Alexandru Plămădeală în 1923. În căutarea imaginii domnitorului, sculptorul a vizitat mai multe mănăstiri, până când, în una dintre ele, Humor, a găsit miniatura datată din anul 1475, o lucrare extrem de valoroasă, deoarece artistul l-a pictat pe Voievod pe viu.
Această imagine a şi fost luată drept bază, însă compoziţia monumentului a fost preluată de pe icoana „Boris şi Gleb”, care actualmente se păstrează la Kiev. Monumetul lui Ştefan a fost turnat la Bucureşti, din tunurile turceşti capturate în războiul ruso-turc. În 1928 monumentul a fost instalat. Puţini oameni ştiu că monumentul a fost mutat de mai multe ori, până când în 1989 nu a fost returnat la locul ales de Plămădeală încă în anii ’20.
În perioada 1942 – 1944 monumentul lui Ştefan cel Mare a fost instalat în faţa Arcului de Triumf, însă apoi a fost demontat şi ascuns în România. Numai după război, monumentul a fost găsit de către membrii Comisiei Aliate de Control şi întors înapoi la Chişinău, însă crucea pe care o ţinea Ştefan era deteriorată. O echipă de constructori militari, în pofida lipsei materialelor necesare, au reuşit aproape din nimic să construiască un piedestal (ulterior, după fotografii a fost creată o copie a structurii vechi din piatra cosăuţi) şi să-i „înmâneze” domnitorul moldovean o cruce nouă.
După cum s-a dovedit peste treizeci de ani, crucea a fost făcută din lemn, precum şi reliefată cu bile de la abac de contabilitate. În 1972, la decizia Moscovei, monumentul a fost deplasat mai în fund în parc cu 18 m și 20 cm, iar pe 31 august 1989, pe un val de entuziasm patriotic, monumentul a revenit la locaţia originală.
Un alt monument celebru, care a fost instalat la intrarea principală în Grădina Publică (aproape de locul opririi transportului public) a fost monumentul împăratului Alexandru al II-lea. Monumentul nu a supravieţuit – a fost distrus în 1918 de către autorităţile române. Apoi, a fost înlocuit cu monumentul lui Stalin.
În 1958, în parc a fost inaugurată Aleea clasicilor literaturii moldoveneşti. La început, aleea a fost formată din 12 busturi, iar după prăbuşirea Uniunii Sovietice aceasta a fost completată cu al 13-lea bust. Sunt reprezentaţii de vază ai culturii moldoveneşti, ai căror opere nu au fost salutate în epoca sovietică, precum şi sculpturile scriitorilor şi poeţilor români.
În 1964, a fost fondată Aleea prieteniei, acum uitată şi impersonalizată. Anterior pe ea creşteau în asortiment arborii de tei, arţari, castani, pini, mesteceni, plantaţi în diferite timpuri de eroii celui de-al doilea Război Mondial, astronauţi, inclusiv Gagarin, şi diferite delegaţii.
În 1975 a fost inaugurată o stelă dedicată primii demonstraţii politice de masă din Chişinău, datate din 1901 (acum din ea a rămas doar un piedestal – din partea străzii Bănulescu-Bodoni).
Primul havuz din parc, construit în 1927, a fost proiectat de Alexandru Plămădeală. Acesta se afla pe locul celui prezent, toate cărările şi aleile duceau la el. Havuzul actual a fost construit în 1960. În 1970 arhitectura parcului a început să tindă spre diversitate şi chiar creativitate: a apărut un havuz în formă de floare, conceput şi proiectat special pentru acest loc. Acesta a fost surprinzător de corect poziţionat vis-a-vis de copacii printre care se afla. A fost şi un havuz cu peşti zburători – în faţa hotelului „Codru” (apropo, înainte pe acest loc a fost amenajat un teren de joacă pentru copii, pe care, în general, ar fi putut să nu-l demoleze: în parc era destul spaţiu pentru un havuz).
Au existat două havuzuri cu un vultur încolăcind un şarpe. Primul, a fost din bronz care, probabil, a plecat la război, împreună cu monumentul lui Ştefan şi nu s-a mai întors. Anvergura aripilor a fost de aproape 2 metri. Al doilea a fost deja modern, realizat din beton. Havuzul în formă de un deluşor de piatră avea mai multe niveluri şi apa curgea pe măsura umplerii cochiliilor din fiecare nivel. Fotografiile din anii ’50 – ’60 indică faptul că pe deal au fost încă broaşte şi melci, dar apoi acestea au dispărut. Lângă havuz se înălţa un stejar de aproape 200 de ani.
În 1970, nu pentru mult timp, dar totuşi, au rezistat doi tauri cu inele în bot, la care au fost ataşate găleţi. În scurt timp, animalele au fost atacate de vandali și găurite de cuie.
Un vechi monument, cei doi lei pe piedestal, era mereu locul pentru a face fotografii printre chișinăuieni. Chiar dacă leii par a semăna leit, ei au diferite ipostaze. În plus, la leul din partea dreaptă, o lungă perioadă de timp, a fost ruptă coada. Se consideră că aceştia au fost mutaţi aici după al doilea Război Mondial şi ornamentau cândva intrarea într-o casă bogată.
Pe parcursul mai multor decenii, în parc se organizează festivaluri, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente de acest gen, ceea ce l-a făcut un loc îndrăgit de către locuitorii capitalei.
Și câteva curiozități despre Grădina Publică Ștefan cel Mare:
#1. Gardul parcului familiar tuturor nu este atât de simplu: sunt zăbrele originale turnate după proiectul lui A. Bernardazzi în 1860, în Odesa. Gardul a fost constituit din 461 de elemente, a cântărit aproximativ 54 de tone şi a avut o lungime mai mult de o mie de metri. După uraganele din anii 1865 şi 1885, unele elemente au fost înlocuite, dar, în general, gardul s-a păstrat foarte bine. Iniţial s-a planificat de a înconjura parcul cu un perete solid de piatră, dar arhitectul genial a intervenit la timp.
#2. Puțini oameni ştiu că, de fapt, construcția acestui parc se datorează unei femei. Soţia guvernatorului Basarabiei, Behmetev, a sugerat ideea de a întemeia o grădină publică şi împăratul însuşi a ales locul – în dreapta Mitropoliei. La momentul deschiderii, pe teritoriul grădinii au crescut copacii sălbatici, care au ajutat pentru început la formarea a 2 – 3 alei umbrite.
#3. În 1882 în Grădina Publică a fost deschisă o instituţie de tratament cu koumis, care funcţiona doar în timpul verii.
#4. A fost o vreme când parcul se închidea pe timp de noapte. Era chiar şi o placă cu programul de lucru.
#5. Pe monumentul lui Ştefan cel Mare era inscripţia: „Curajos în pericol, ferm în dificultate, modest în fericire, el a fost o surprindere pentru regi şi popoare, efectuând cu mijloace mici, lucruri mari”. (N. Karamzin). Aceasta a fost scoasă în 1989.
#6. La începutul anilor 1990, monumentul lui Ştefan cel Mare s-a căsătorit: mireasă dorea să devină poetesa Leonida Lari. Preotul ortodox, Petru Buburuz în mod solemn, a căsătorit tinerii însurăţei, a ciocănit cu inelul de nuntă pe monument, a pus acest inel pe degetul poetesei, declarând tinerii, soţ şi soţie. Mulţimea a fost fericită, iar mireasa a triumfat.
#7. În anii ’50 în faţa monumentul lui Ştefan era amenajat un pat de flori cu date. Anul, luna şi data se schimbau cu ajutorul diverselor recipiente în care pentru cifre se recoltau florile vii.
#8. Interes trezește şi crucea pe care o ține domnitorul: ea nu este patriarhală. O astfel de cruce nu poate fi găsită nicăieri în Republica Moldova. Simbolul se aseamănă mai mult cu cel spiritual al Cavalerilor Templieri. Vehiculează o părere, că Ştefan cel Mare şi însuşi sculptorul, au avut tangențe cu masonii, urmaşii templierilor.
#9. În vremurile sovietice, în parc era instalată Tabla de onoare. Mai precis, două: una în faţa celeilalte, la intrarea în Aleea Clasicilor. În anii ’60 Tabla de onoare servea uneori drept loc pentru expunerea desenelor copiilor.
#10. Fetele au avut tradiţia de a picta cu ruj botul ursului/ursoaicei de piatră, care anterior se afla un pic mai aproape de centrul parcului.
Sursă foto: ecology.md
