În legislația rusă a apărut un termen nou: „stat-agresor”

Fyodorov.-Razbor-polyota
Foto:Evgheni Fedorov, deputat „Edinaia Rossia”, unul din autorii conceptului PC: pravda-tv.ru

În viitorul apropiat, Duma de Stat din Rusia intenționează să introducă în legislația sa un concept nou – „stat-agresor”, inițiativă venită din partea deputaților partidului „Edinaia Rossia”.

Potrivit notei explicative, prin „țară-agresor” se înțelege orice stat care „introduce sancțiuni împotriva Federației Ruse, a cetățenilor ruși și a persoanelor juridice din Rusia”, scrie Lenta.ru.

Autorii conceptului spun că vor prezenta lista țărilor pe care le consideră agresoare, pentru „a proteja ordinea constituțională, asigurarea securității de stat, pentru protecția pieței interne și dezvoltarea economiei naționale.”

În cazul în care conceptul va fi aprobat, persoanele fizice și juridice care sunt înregistrate pe teritoriul acestor state, sau companiile, filialele, asociațiile ale căror activitate depinde de persoane străine, nu vor avea voie să facă acțiuni de audit pe teritoriul rus, precum și să ofere consiliere juridică sau servicii în orice domeniu.

Unul din deputații de la „Edinaia Rossia”, Evghenii Fedorov a declarat că Guvernul are tot dreptul să determine care din companii trebuie sancționate. Totuși, potrivit lui Fedorov, în această listă cu siguranță vor fi incluse cele mai mari companii de audit și consultanță din SUA stabilite pe teritoriul Federației Ruse – Deloitte, KPMG, Ernst & Young, PricewaterhouseCoopers, Boston Consulting Group, Mackenzie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *