Crucea Roșie consideră că Ucraina se află în stare de război civil

la-ed-ukraine-20140221-001
Foto:PC: articles.latimes.com

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) consideră că luptele din Ucraina reprezintă o situație de război civil și face apel la toate părțile implicate să respecte dreptul internațional umanitar.

Această calificare de război civil permite urmărirea în justiție a autorilor unor infracțiuni grave de drept internațional umanitar precum crimele de război, scrie Agerpres, mai ales în fața tribunalelor penale internaționale. CICR și-a anunțat deja poziția privind Ucraina într-o manieră bilaterală cu fiecare dintre părți, dar organizația cu sediul la Geneva nu își făcuse publică până acum poziția.

„Luptele din estul Ucrainei continuă să facă victime în rândul civililor, iar noi le solicităm imediat tuturor părților să respecte dreptul internațional umanitar, cunoscut și sub numele de drept al conflictelor armate”, a declarat Dominik Stillhart, directorul de operațiuni al CICR, citat într-un comunicat.

„Aceste reguli și principii sunt aplicabile tuturor părților implicate într-un conflict armat neinternațional din Ucraina, impunând restricții asupra mijloacelor și metodelor de purtare a războiului la care părțile beligerante pot recurge”, a adăugat el.

Printre altele, CICR subliniază că Stillhart s-a deplasat în Ucraina pentru a discuta cu părțile vizate despre situația generală, precum și despre eforturile ce urmăresc repatrierea rămășițelor umane de la locul prăbușirii aeronavei aparținând Malaysia Airlines la 17 iulie într-o zonă rebelă din estul Ucrainei, soldată cu 298 de morți săptămâna trecută.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *