Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a anunţat, luni, că ONU va recunoaşte căsătoriile gay ale angajaţilor săi din lumea întreagă.
Anterior acestei decizii, starea civilă a oricărui angajat al ONU era determinată de legislaţia din ţara de origine a acestuia, a reamintit purtătorul de cuvânt al ONU Farhan Haq, precizează Mediafax. De acum înainte, Organizaţia Naţiunilor Unite va recunoaşte statutul civil al tuturor cuplurilor gay din rândul angajaţilor săi, care s-au căsătorit într-o ţară în care aceste căsătorii sunt legale, indiferent de naţionalitatea celor doi soţi.
„Secretarul General ONU spune că drepturile omului se află în centrul misiunii pe care o are Organizaţia Naţiunilor Unite”, a declarat Farhan Haq. „El este mândru că luptă pentru egalitate în rândul tuturor angajaţilor ONU. El îndeamnă, totodată, pe toţi membrii din familia ONU să se unească şi să respingă homofobia.”
ONU are aproximativ 43.000 de angajaţi în lumea întreagă. Potrivit lui Farhan Haq, noua politică a ONU faţă de căsătoriile gay a devenit efectivă începând cu data de 26 iunie.
Potrivit organizaţiei Human Rights Watch, căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în 17 ţări şi în anumite state din Mexic şi SUA.