Școlile românești din Transnistria ar putea avea un regulament special

tiraspol-06_01-465×390
Foto:PC: evz.ro

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a anunțat astăzi că școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană ar putea funcţiona, de la 1 septembrie, pe baza unui regulament special stabilit de Chişinău şi Tiraspol.

„Problema şcolilor cu predare în limba română este una acută. Vreau să vin cu un imbold ca soluţia să fie găsită până în luna septembrie, pentru ca activitatea şcolară din regiune să nu fie afectată de deciziile politice”, a afirmat Radojko Bogojevic, reprezentantul special al preşedintelui OSCE, potrivit EVZ.

Reprezentanții școlilor cu predare în limba română din Transnistria au denunţat în mai multe rânduri presiunile politice din partea autorităţilor separatiste, care au avut loc în pofida avertismentelor Chişinăului şi ale organizaţiilor internaţionale. În replică, autorităţile separatiste de la Tiraspol au afirmat că şcolile cu predare în limba română din regiune ar funcţiona în anumite privinţe ilegal.

Pe de altă parte, reprezentantul preşedinţiei OSCE, Radojko Bogojevic, a îndemnat Tiraspolul să nu se autoizoleze, în condiţiile semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi să găsească o cale de adaptare la noile realităţi economice pentru a proteja oamenii de afaceri din regiunea transnistreană.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *