Doi tineri de 24 și 26 de ani, originari din comuna Băcioi, au fost reținuți după efectuarea perchezițiilor la domiciliul acestora. Ofiţerii Direcției antidrog au verificat activitatea unui grup de persoane, despre care existau informaţii că fac parte dintr-o reţea de trafic de droguri.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 4 plicuri cu o masă vegetală de culoare verde-deschis cu un miros specific, 650 grame de marijuana și 20 grame de hașiș.
În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 al Codului Penal al Republicii Moldova. Dacă suspecţii vor fi găsiţi vinovaţi de „Circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”, aceștia riscă de la 7 la 15 ani de puşcărie.
La moment, sunt efectuate acţiunile de urmărire penală în vederea stabilirii celorlalţi membri ai grupării criminale şi modalităţii de livrare a substanţelor narcotice pe teritoriul ţării.