Academia Leaders for Justice promovează leadership-ul în justiția din Moldova

IMAG3482
Foto:Academia Leaders for Justice este primul program de leadership pentru tinerii juriști din Republica Moldova, și totodată prima comunitate profesională de lideri în justiția moldovenească.

Sâmbătă, la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu“ din Chișinău, cei 20 de cursanți ai Academiei Leaders for Justice au trecut cu bine de cea de-a doua sesiune de training-uri, prin care învață ce înseamnă cu adevărat să fie lideri în domeniile lor de activitate.

„Deși la început am avut emoții, rezultatul întâlnirii a fost unul de amploare. Sunt plăcut surprinsă de implicarea activă a participanților de la această întrunire, fiind vădit interesați de tematica abordată. Am analizat împreună niște cauze concrete din practică, unde am pus un accent deosebit pe dosarele trecute prin arbitraj, comparativ cu soarta dosarelor civile trecute prin instanțele de drept comun, dacă nu se recurgea la mediere. La finele întrunirii am plecat fericită și cu inima împlinită că avem tineri cu perspectivă și cred cu fermitate că vom avea parte de reforme corecte în justiție. Participanții m-au convins de acest lucru“, a declarat avocatul Inga Albu, care a condus trainingul de Mediere și Arbitraj.

În cadrul Academiei Leaders for Justice se analizează studii de caz relevante pentru mediul juridic moldovenesc și, împreună cu cei mai buni profesioniști din domeniu, sunt împărtășite cursanților ce înseamnă să fie lideri în jurisprudență, timp de șase luni, printr-o serie de module special concepute.

Viziune și Creativitate. În cadrul acestui modul construim o viziune clară din punct de vedere profesional și îi învățăm pe membrii Academiei Leaders for Justice cum să fie juriști creativi. Totodată îi ajutăm să-și identifice calitățile prin care pot contribui la eficientizarea sistemului juridic.

Team Leading & TeamWork. Un leader adevărat se bucură întotdeauna de încrederea echipei sale. După absolvirea acestui modul membrii Academiei Leaders for Justice vor ști cum să-și consolideze capitalul de încredere, cum să-și motiveze colegii de echipă, dar și cum să comunice eficient indiferent de provocările care se ivesc în decursul carierei lor.

Luarea deciziilor și Managementul Schimbării. Discutăm împreună despre conceptul modern al justiției, cum să luăm cele mai bune decizii în activitatea juridică și despre cum planificăm corect schimbările pe care le dorim în profesia noastră.

Project Management. Vorbim despre avantajele mentoratului și îi ajutăm pe cursanții Academiei Leaders for Justice să-și însușească deprinderile necesare de supervizare constructivă în sectorul juridic și să-și transforme viziunile în acțiuni concrete.

Comunicare. În cadrul acestui modul discutăm despre moralitatea juridică. Membrii Academiei Leaders for Justice învață cum să comunice eficient și care sunt cele mai de succes metode de convingere utilizate de un adevărat leader.

Academia Leaders for Justice este primul program de leadership pentru tinerii juriști din Republica Moldova, și totodată prima comunitate profesională de lideri în justiția moldovenească.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *