Conflictul gazelor dintre Ucraina și Rusia nu va afecta aprovizionarea Republicii Moldova

658x0_gaz
Foto:PC: timpul.md

Probleme în privința aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale, pe fonul conflictului dintre Rusia și Ucraina, sunt puțin probabile.

Potrivit site-ului de știri Kommersant.md, ”Moldovagaz” are contract direct cu compania rusă ”Gazprom”, care obligă Moscova să ne livreze gazele naturale.

„Problema livrării gazelor Rusiei către Ucraina este exclusiv a ”Gazprom-ului” și a ”Naftogaz-ului” din Ucraina. Dacă vor exista probleme în aprovizionarea Republicii Moldova cu gaz natural, conform contractului, Moscova va fi obligată să achite o amendă, ceea ce nu intră în intențiile Rusiei”, a declarat o sursă anonimă pentru site-ul citat.

Sursa a mai adăugat că în cazul în care aprovizionarea Moldovei cu gaz se va întrerupe, rezervele din inventarele de stocare situate pe teritoriul Ucrainei sunt suficiente pentru o lună.

”Moldovagaz” a refuzat să comenteze cum va influența problema Rusiei și a Ucrainei asupra aprovizionării Moldovei cu gaz.

Rusia a introdus luni un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea ultimatumului, ceea ce înseamnă că-i va mai furniza doar volume plătite în avans, anunță Mediafax.

După ce ultimatumul impus Kievului în vederea plăţii unei datorii în valoare totală de 4,5 miliarde de dolari a expirat la ora 6.00, „Gazprom, în virtutea contractului în vigoare, a trecut Naftogaz la un sistem de preplată pentru livrări de gaze”, a anunţat grupul rus.

„Nicio plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit”, a adăugat grupul, fără să precizeze care sunt consecinţele imediate.

Decizia Gazprom riscă să conducă la perturbări ale livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa, dintre care aproape jumătate tranzitează teritoriul ucrainean, ca în precedentele conflicte gazifere, în 2006 şi 2009.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *