(video) Tinerii au început să-și dea interesul pentru meserii mai puțin populare

apicultor
Foto:Unii tineri preferă meseriile mai puţin populare

Examenele de absolvire în licee sunt în plină desfășurare, iar în curând, tinerii vor asalta universitățile. Desigur, după ce-şi vor afla notele la BAC. Practica din anii precedenți a arătat că cei mai mulți preferă facultățile de drept, economie sau business.

Însă, în afară de acestea, există specialități care deși sunt mai nepopulare, te pregătesc pentru o meserie utilă şi, mai ales, interesantă. În țară, avem şcoli unde tinerii învăță să devină giuvaieri, apicultori sau florari, ne informează prime.md.

Nicolae Rusu are 20 de ani şi este sportiv de performanță. Face Taekwon-Do de 13 ani și e medaliat cu bronz la Campionatul Mondial. Şi-a surprins prietenii când a decis să devină şi bijutier, meserie rară şi nepopulară printre tinerii de astăzi. După un an de studii, el are deja comenzi şi lucrează acum asupra lucrării de diplomă, pe care i-o dedică iubitei sale. Deși a văzut faimoasele ouă Faberge doar în fotografii, Dorin spune că tinde să ajungă la măiestria cunoscutului bijutier.

La şcoala de meserii nu vin doar tinerii după gimnaziu sau liceu, dar şi persoane cu mai multe specialităţi în buzunar. Pentru bijutieri, meseria e, la propriu, o brăţară de aur.

O altă profesie care te ţine departe de birou este cea de apicultor. Pe lângă faptul că e dulce ca mierea, meseria e de perspectivă, spun specialiştii. Eugen, elev la şcoala profesională din Bubuieci, este deja un mic întreprinzător şi e convins că albinele îi vor face viaţa… mai inmiresmată.

Potrivit barometrului profesiilor, în acest an, cele mai mari şanse de angajare le au medicii, specialiştii în IT, croitorii sau bucătarii, iar cei mai puţin solicitaţi vor fi juriştii, economiştii, contabilii sau frizerii.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în primul trimestru al anului curent, rata de ocupare a populaţiei era de peste un milion o sută de mii de persoane, fiind în creştere cu 7000 de oameni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Sursa video: Siteza Săptămânii/Prime

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *