Ghidul de instruire pentru donatorii de sânge

IMG_8652
Foto:Află de ce este bine să donezi sânge. PC: #diez/Eugenia Tataru

Pe data de 14 iunie a avut loc Ziua mondială a donatorului de sânge. Locuitorii capitalei au avut posibilitatea să devină donatori în corturile amenajate în fiecare sector al Chișinăului, iar cei care nu au reușit să o facă sâmbătă, sunt așteptați zilnic la Centrul Național de Transfuzie a sângelui. Află de ce este bine să donezi sânge.

Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui este instituţia coordonatoare a dezvoltării serviciului de Sânge din Republica Moldova, situat pe strada Academiei 11, deschis între orele 0800 – 1500, pauza de masă 1200 – 1230.

Sângele joacă rolul principal în sistemul de apărare al organismului. Este un lichid care circulă prin corp, transportând oxigen și nutrienți către fiecare celulă și preluând apoi materialele reziduale. În medie, corpul unui adult conține 4-5 litri de sânge.

Donatorilor de sânge le scade riscul apariției bolilor cardiovasculare și chiar al cancerului. Cei ce donează sânge o dată la șase luni riscă mult mai puţin să facă infarct sau accident vascular cerebral. Iar la fiecare jumătate de litru de sânge donat, se pierd 650 de calorii!

10 argumente PRO donare:

#1. Sângele donat de tine poate contribui la salvarea vieții unui copil nou-născut, unei mame, unui tată, unui frate sau surori. O donație de sânge poate salva chiar trei vieți.
#2. Poți fi sigur că sângele donat de tine va fi întotdeauna necesar și poate fi de folos chiar cuiva apropiat ție.
#3. Sângele reprezintă un dar neprețuit, care nu poate fi cumpărat cu bani, ci poate fi doar donat de la o persoană la alta.
#4. E ceva ce poți oferi „din inimă”, deși uneori nu este suficient pentru toată lumea, care are nevoie.
#5. E un mod de a fi admirat de cei din jur pentru gestul care l-ai făcut.
#6. E un mod de a arată că ești receptiv la suferințele altor oameni.
#7. Donând sânge, intri în familia mare a donatorilor și poți fi sigur, că atunci când va fi nevoie, vei fi ajutat.
#8. Procedura de donație e simplă, rapidă și inofensivă. Îți va lua doar o jumătate de oră.
#9. E un lucru demn de urmat, uman, corect, care nu cere un efort mare pentru a-l efectua.
#10. Vei păși mai ușor după donare, vei fi mai „ușor” cu aproape o jumătate de kilogram.

Cine poate fi donator:

# Vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
# Greutate corporală minimă 50 kg;
# Tensiunea arterială: maxima nu depășește 180 mmHg, iar minima 100 mmHg;
# Valoarea hemoglobinei nu este mai joasă de 125g/l pentru femei și nu mai puțin de 135 pentru bărbați;
# Nu prezintă afecțiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, operație de ulcer, tendința de sângerare anormală, ș.a;
# Intervalul de timp între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 60 zile.

Restricțiile pentru donarea sângelui:

# Stările emoționale exagerate sunt o expresie a afectării sistemului nervos, cel care coordonează repartiția sângelui după necesități, iar în acest caz răspunsul poate fi inadecvat.
# Teama de actul donării poate duce la o tulburare a circulației sângelui, manifestată printr-o lipotimie (leșin).
# Starea de oboseală (după muncă în schimbul de noapte sau după eforturi mari) poate constitui o cauză a adaptării necorespunzătoare a circulației sângelui. Intervalul de minimum 45 de zile de la ultima recoltare este considerat suficient pentru refacerea tuturor elementelor sângelui și rezervelor organismului pierdute cu ocazia ultimei recoltări.
# Gravida nu poate dona sânge, întrucât organismul său trebuie să acopere și nevoile viitorului copil, iar interdicția se prelungește 18 luni după naștere, pentru că organismul mamei să-și refacă pierderile.

Ce trebuie să faceți înainte, în timpul și după donare:

Înainte de donare:

# Odihniți-vă bine în noaptea de dinaintea donării.
# Mâncați ceva ușor înainte de donare.
# Consumați mai multe lichide pentru a înlocui volumul pe care îl veți dona. Evitați însă ceaiul, cafeaua sau alte băuturi ce conțin cofeină.
# Consumați alimente bogate în fier – carne roșie, pește, ficat, fasole, cereale îmbogățite cu fier, stafide sau prune.
# Evitați mâncărurile grase ca hamburgerii, cartofii prăjiți ori înghețata înainte de donare. Testele pentru infecții făcute asupra sângelui donat, pot fi afectate de grăsimi – lipide – ce apar în sânge la câteva ore după ce au fost consumate mâncărurile grase.

În timpul donării:

# Purtați haine cu mâneci care se pot ridica ușor mai sus de cot.
# Relaxați-vă!

După donare:

# Imediat după donare puteți servi un sandwich și un suc dacă simtiți nevoia
# Rehidratați-vă consumând lichide.
# Dacă vă simtiți amețit, întindeți-vă, preferabil cu picioarele mai sus, până când senzația trece.
# În cazurile rare când mai au loc ușoare sângerări după îndepărtarea bandajului, apăsați locul respectiv și țineți brațul ridicat timp de 3-5 minute.
# Dacă apar sângerări sau vânătăi sub piele, aplicați comprese reci pe locul respectiv în primele 24 de ore.

Acum că v-ați informat cu privire la toată procedura în ansamblu de donare a sângelui, puteți merge și salva o viață!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *