(foto) Absolvenți USMF „Nicolae Testemițanu” au depus jurământul lui Hippocrates

dsc_1493
Foto:Absolvenți USMF ”Nicolae Testemițanu”, promoția 2014 PC: USMF

Absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au depus, în data de 14 iunie curent, Jurământul lui Hippocrates. La festivitate au participat administrația Universității, oficiali, decani, șefi de catedră, părinți şi prieteni.

Olga Cerneţchi, prorector pentru asigurarea calității şi integrării în învățământ, a adus felicitări tinerilor medici pentru că s-a încheiat o nouă etapă din viața lor, dar i-a atenționat că adevăratele examene le vor da față în față cu pacientul. Totodată, prorectorul le-a amintit că 70 la sută dintre ei au fost înmatriculați din localitățile rurale, şi este de datoria lor să se întoarcă acasă, pentru a sta de veghe la sănătatea apropiaților.

Cuvinte de încurajare şi povețe pentru „tinerii colegi“ a adus Vladimir Hotineanu, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate şi familie, membru corespondent al AŞM, şef catedră Chirurgie nr. 2. „Voi sunteți cei care veţi participa la revoluția tehnică în medicină” a menționat profesorul, în contextul în care le vorbea absolvenților despre oportunitățile ce îi așteaptă.

Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, de asemenea le-a urat cât mai multe realizări. Oficialul a ținut să evidențieze cât de importanți sunt absolvenții pentru reformarea sistemului de sănătate, în special acum când, treptat, sunt reconstruite spitalele și centrele de sănătate, cu suportul Uniunii Europene.

În timpul ceremoniei, absolvenții au înmânat flacăra cunoștințelor colegilor din anul I, şi au adus cuvinte de mulțumire profesorilor, părinților, dar şi colegilor alături de care au trăit clipe de neuitat. Saleh Yaacoubi, absolvent al Facultății de Medicină nr. 2, a ținut un discurs în română, engleză şi arabă, prin care şi-a exprimat recunoștința pentru cele învățate aici: „USMF Nicolae Testemiţanu va rămâne, întotdeauna, pentru noi Alma Mater.”

La eveniment au fost prezenți şi Gheorghe Ghidirim, președintele Ligii Medicilor din Republica Moldova, şef catedră Chirurgie nr. 1 Nicolae Anestiadi, Mircea Buga, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Arcadie Bregman, oaspete din Israel. Acesta din urmă a mulțumit, în numele părinților şi rudelor absolvenților, pentru munca depusă de comunitatea universitară în formarea tinerilor specialiști de mare valoare. Pentru oaspetele din Israel și întreaga sa familie, USMF „Nicolae Testemițanu” este Alma Mater, dat fiind faptul că atât copiii lui, cât și nepoata, au absolvit această instituție.

În acest an, 949 de tineri au absolvit Universitatea noastră, dintre care 146 de studenți străini, din 11 țări. Pentru ei a sunat un ultim sunet de clopoțel, care a marcat nu un sfârșit, ci un nou început!

Evenimentul s-a încheiat cu un recital al formației Chatarsis – un cadou din partea administrației Universității pentru tinerii absolvenți.

 

dsc_1266

dsc_1280

dsc_1311

dsc_1330

dsc_1339

dsc_1356

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *