Pachetul cu legi anti-fumat a ajuns în Parlament

fumat-tineri
Foto:Pachetul de legi avizat pozitiv prevede că unităţile în care se comercializează produse din tutun trebuie să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 de metri între ele şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ, PC: descopera.ro

Pachetul anti-tutun a fost examinat şi avizat pozitiv de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi. Acesta prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă şi în transportul public. Sunt prevăzute, de asemenea, sancţiuni atât pentru gestionarii spaţiilor în care este interzis fumatul, cât şi pentru fumători.

UPD: Astăzi, 12 iunie, pachetul cu legi anti-tutun a fost inclus pe ordinea de zi a Parlamentului, ulterior acesta a fost retas la propunerea PD ca urmare a solicitării societăți civile, notează UNIMEDIA. 

Vladimir Hotineanu, președintele comisiei parlamentare a declarat că este un proces normal. ”Sunt co-rapoarte de la 4 comisii. Poate să fie și un an. Pentru lectura a doua avem mai multe amendamente pentru înbunătățirea proiectului. Proiectul nu trebuie să fie dur, el trebuie să fie în folosul cetățenilor”, a declarat Hotineanu.

Proiectele au fost avizate pozitiv de către toţi deputaţii, în afară de deputatul PLR, Vadim Vacarciuc. Acesta a spus că, atunci când se interzice ceva, apare alt viciu. Acesta a venit cu exemplul unui stat din America, menţionând că atunci când s-a interzis fumatul, oamenii au început a utiliza stupefiante, transmite IPN.

Pachetul de legi avizat pozitiv prevede că unităţile în care se comercializează produse din tutun trebuie să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 de metri între ele şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare.

Se interzice orice formă directă sau indirectă de publicitate în favoarea produselor din tutun, inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în cinematografe. De asemenea, se va interzice stimularea vânzărilor şi promovarea produselor din tutun prin sponsorizare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *