Petro Poroșenko a depus jurământul în calitate de președinte al Ucrainei

Petro-Poroshenko_2866795b
Foto:PC: telegraph.co.uk

Petro Poroșenko a depus, sâmbătă dimineață, jurământul în calitate de președinte al Ucrainei, în cadrul unei ceremonii desfășurate în parlamentul de la Kiev, în prezența a numeroși șefi de stat și de guvern din întreaga lume. La ceremonie a fost prezent și președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

În discursul său, Poroșenko s-a angajat să mențină unitatea Ucrainei și le-a cerut separatiștilor proruși din estul țării să renunțe la arme, informează Agerpres.ro.

De asemenea, el a declarat că va refuza orice compromis cu Rusia în legătură cu orientarea europeană a Ucrainei și cu apartenența Crimeii la statul ucrainean. „Crimeea a fost, este și va fi ucraineană. I-am spus clar acest lucru în Normandia liderului rus’”, a adăugat Poroșenko.

Petro Poroșenko (48 de ani) este al cincilea președinte al Ucrainei după proclamarea independenței acesteia în 1991. După demiterea președintelui prorus Viktor Ianukovici în luna februarie, președinția Ucrainei a fost asigurată temporar de către președintele parlamentului, Oleksandr Turcinov.

Devenit președinte al Ucrainei în urma alegerilor anticipate de la 25 mai, cu peste 54% din sufragii, Poroșenko își preia mandatul într-o perioadă dificilă, marcată de confruntări între forțele guvernamentale și cele separatiste proruse în estul țării, violențe soldate cu cel puțin 180 de morți începând de la 1 aprilie, potrivit unui bilanț oficial.

La ceremonia din Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) sunt prezenți numeroși oficiali străini, precum președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, vicepreședintele SUA Joe Biden, președinții Germaniei, Poloniei și României — Joachim Gauck, Bronislaw Komorowski și Traian Băsescu.

Președintele rus Vladimir Putin nu a fost în mod explicit invitat, dar Moscova este reprezentată de ambasadorul rus la Kiev, Mihail Zurabov, care a fost retrimis în capitala ucraineană după ce fusese chemat în Rusia ‘pentru consultări’ la sfârșitul lunii februarie, în contextul evenimentelor grave din Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *