Andrei Haret, un tânăr implicat atât în viața socială din Moldova, unul din cei mai buni cunoscători al domeniului Social Media din Moldova, și care își folosește capacitățile pentru campaniile Moldcell, a fost recent în Thailanda. Astfel vrem să cunoașteți și voi ceea ce a învățat el acolo.
Prima parte a călătoriei lui Andrei Haret în Thailanda o puteți aici aici: Primele impresii, primele diferențe.
Partea a doua a călătoriei lui Andrei în Thailanda
„Oamenii în Bangkok sunt foarte drăguți, zâmbăreți și băgăreți. Mai întâi toată ziua pe străzi te sâcâe cu “taxi?!”, “want to see a temple?”, “hey, where you go?”, “hello my friend!”, “need a suit, my friend?”, ca apoi seara să treacă la “ping pong show”, “sex” și “massage?!”. Ping pong show nu are nimic cu tenisul de masă. E o atracție turistică sexuală, care domul Tan, taximetristul ce ne-a plimbat prin capitala Thailandei a spus că trebuie să fii prost să vii și să nu-l vezi. Nu l-am contrazis, dar mai mult decât este pe Wikipedia nu vă pot povesti. A mai făcut el alte complemente la adresa capacităților sexuale a femeilor thailandeze; l-am crezut pe cuvânt. Motoul său în viață e “eat and fuck fast”.
Mi-a părut rău că în mare parte am discutat doar cu localnicii implicați în industria turistică și nu am putut cunoaște cât mai mulți thailandezi cu un comportament natural, nu îndreptat spre client.
Totuși, din câte am observat sunt foarte liberi în gândire și exprimare. La o mică gafă pe care o faci, pot râde în hohote, deschis și încă arătând cu degetul spre tine. E mai plăcut cumva decât reținerea calculată și rece a suedezilor.
La negocierea prețurilor pentru taxi, tuk tuk, haine, suvenire, chiar și mâncare trebuie să fii dur, ferm și indiferent. Astfel poți scădea costul de două sau chiar patru ori.
Circulația pe străzi, pe lângă faptul că e pe stânga, plină de motociclete, încă și foarte haotică. Semaforul se respectă, în rest nu prea. La zebră e complicat de trecut. Îți trebuie un ochi bun, reacție rapidă, dorința de a risca și simțul supraviețuirii (ca să nu riști prostește).
O tradiție frumoasă este descălțarea obligatorie înainte de a intra în hotel, hostel, templu, casă și alte încăperi. În hostel de exemplu te descalți nu simplu înainte de a intra în cameră, dar afară, la intrarea în clădire. Nu știu explicația corectă, dar probabil vine de la curățenie și stimă. Curățenie nu fizică, dar spirituală, fiindcă am văzut cum intră cu picioarele murdare, de pe afară, dar încălțați niciodată.
Ayutthaya
Fosta capitală a Thailandei. Oraș vechi, frumos, plin de energia celor ce l-au muncit. Probabil am văzut doar 10-20% din ce ascunde el. E o localitate muzeu. În așa locuri de fiecare dată mă întreb ce făceau moldovenii în aceleași timpuri. De exemplu toate aceste clădiri, temple, statui au fost ridicate în jurul anilor 1350, noi atunci nici de Ștefan nu știam, probabil spărgeam boțurile în mămăligă.
Plimbându-mă, îmi închipuiam totul ca pe o scenă vie și mare de teatru, cu decor autentic și fantome de regi și slujitori, țărani și negustori ce se plimbau pe aceste cărări, ce meditau în temple, ce spălau rufe în râuri; copii murdari ce se ascund după poala mamei.
Păcat că nu am avut mai mult timp să-l studiez.
Temple
Thailanda e plină de centre religioase. Nu doar turiștii, dar și călugării călătoresc pentru a le vizita. Nici într-o țară nu am mai văzut folosirea atât de abundentă a culorii aurii. Statui, teracotă, acoperișuri, pereți, totul aurit. Și cumva, când afară sunt peste 40 grade și soarele arde fără rușine, această culoare îi vine tare bine acestor locuri. Chiar m-am gândit, cât e de simplu să transformi ceva simplu în ceva nobil, doar colorezi în culoarea aurului, mult aur. Nu ironizez, e mai bine decât surul Chișinăului.
Templele sunt împresurate cu fresce ce povestesc despre viața zeilor, a demonilor și oamenilor simpli; statui de cele mai diferite mărimi, întruchipări, culori, poziții și amplasări; sunt sute doar în câte un templu. Desigur cele mai fotografiate statui sunt a lui Buddha, mai ales în poziția culcată, care sunt prezente într-un număr și o variație vastă.
Nu pot să nu menționez că urne de colectat donații sunt mai multe decât pentru gunoi. Templele colectează sume enorme de bani, enorme! Acești bani sunt apoi folosiți pentru asigurarea traiului călugărilor, care la fel sunt foarte mulți, probabil zeci/sute de mii, întreținerea templelor în sine și alte cheltuieli.
În general, mai mult de 5-6 temple nu are rost de văzut, dacă nu dispuneți de mult timp, încep să se repete.
Călugării sunt simpli, veseli, deschiși. Unii chiar intră în vorbă, întreabă sau povestesc propriile istorioare. Poate nu ar trebui să ne mirăm, dar folosesc smartphone-uri, tablete și le place mult Cola cu gheață.
Limba engleză
Engleza se știe foarte prost. Am întâlnit un singur thailandez care o știa bine, era inginer în agricultură. Am făcut cunoștință într-un templu, el îmi povestea că de fapt pietricelele din fața călugărilor din ceară sunt rămășițe după ce aceștia au fost incinerați. După oameni simpli, rămâne doar cenușă. Ca urmare a arderii cadavrelor călugărilor ce se crede că au ajuns iluminați rămân cristale de diferite forme, culori și mărimi. Tot așa, discutând cu el, l-am descusut despre motivele protestelor în Thailanda, “cardinalul sur” care conduce totul din spate, care nu vrea ca prințul să ajungă la tron și de ce este promovată și susținută prințesa.
În rest, cei din sfera deservirii știu să te salute, chelnerii nici mâncărurile din meniu nu le cunosc bine, cel mai des le arăți cu degetul, taximetriștii știu să spună: 100, 200, 150, no, yes și încă câteva combinații de cuvinte de rutină.
Într-un fel asta face călătoria mai picantă. Am și discutat cu o măturătoare. Discutat e mult spus, că nu știa nimic în engleză. Prin gesticulații am reușit să o întreb în ce direcție se află statuia mare, culcată a lui Buddha și mi-a arătat cu degetul.
Continuarea povestirii lui Andrei Haret despre Thailanda o puteți găsi pe blog: mai multe emoții, decât cuvinte.
