Andrei Haret, un tânăr implicat atât în viața socială din Moldova, unul din cei mai buni cunoscători al domeniului Social Media din Moldova, și care își folosește capacitățile pentru campaniile Moldcell, a fost recent în Thailanda. Astfel vrem să cunoașteți și voi ceea ce a învățat el acolo.
Prima parte a călătoriei lui Andrei Haret în Thailanda
„De cele mai multe ori îmi vine greu să aleg un titlu pentru articol. Prefer să-l scriu și poate pe parcurs îmi va veni vreo idee sau voi folosi o bucată din text. De această dată nu am avut ce sta pe gânduri, titlul încape ușor într-un cuvânt. Nu știu ce urmează să scriu, nu cred că va fi tocmai un ghid despre ce trebuie văzut și cum de călătorit pe acest pământ frumos. Deși nu exclud să dau multe informații practice, prețuri etc., dar toate pentru a reda mai bine atmosfera care ne-a înconjurat acele 24 de zile. Eu voi povesti, iar voi ascultați.
BANGKOK
Probabil primul lucru care îl spui când ajungi în Bangkok, celor care te întreabă pe net/tel – e foarte cald. Pare atât de cald când vii de la 5-10 grade Celsius moldovenești, că nici nu ai putere să adaugi cuvântul “foarte”. Și e umed. Umed nu așa cum și-ar imagina mintea ta, nu e umed ca în saună, nu e umed cum ar ploua. E altfel umed. Și cald. Faci duș, te ștergi, în 10 minute pielea se acoperă din nou cu un strat subțire de transpirație. Dar nu e transpirație ca în Moldova, uscat-cleioasă, e umed răcoritoare. Cam în 4 zile te deprinzi, îți pare normal, iar apoi chiar îți lipsește. Căldura face toate obiectele fierbinți sau moi. Tot ce e de metal, chiar și la umbră este încins. Tot ce e din plastic sau cauciuc, devine foarte fragil. Chiar și cutia pastei de dinți îmi era greu să o deschid, fiindcă se făcea spirală în mâna mea, rotindu-se împreună cu capacul.
Așa cum transpiri mult, dar mult! trebuie permanent de băut apă. Nu ieșeam niciodată în oraș fără minim jumate de litru de apă pentru fiecare. Aveam impresia că port cu mine o butelie de oxigen, pe lună, fără de care m-aș descompune.
“Cum am ajuns în Thailanda?”
Dar am scăpat partea “cum am ajuns în Thailanda?”. La oameni totul se naște de la idee. Iar ideea s-a născut în toamna lui ’13, în forma unei propuneri din partea lui Iris. Vizitarea unei țări asiatice, budiste, cu nisip alb și ape albastre, cu mâncare iute și oameni mici, la fel iuți, zâmbitori nici nu era în visurile mele. Răspunsul afirmativ aproape l-am scuipat imediat.
Din experiența Irinei patru persoane ar fi fost perfect pentru o călătorie: nu prea puțini, ca să nu se plictisească și “zâmbească” unul pe altul și nu prea mulți ca să fie greu de organizat și luat decizii, plus patru taman încap într-un taxi. Am început să căutăm candidați. Echilibrul ar fi cerut două fete, doi băieți. Au fost întrebați cel puțin două fete și trei băieți din câte îmi aduc aminte. Toți au refuzat. Însă treptat, cam într-o lună jumate am reușit s-o recrutez pe Nata. O procedură meticuloasă.
Toată călătoria, ce a durat 24 zile, cu tot cu bilete la avion ne-a costat vreo 1200 iepuri. Biletele ne-au costat relativ ieftin, fiindcă ne-au ajutat prietenii de la AnyWay Travel. Am călătorit și trăit low cost.
De la idee, până la implementare a trecut vreo șase luni bune și meritate.
În continuare despre Bangkok
…reluăm, în camera din hostel, pe la ora 16:00 temperatura ajungea la 35-37 grade. Și umed, nu ați uitat? Unde nu era aer condiționat, erau ventilatoare, multe ventilatoare, aveam câte trei pe metru pătrat. Dacă ne așezam la o terasă căutam să fim neapărat în calea unuia. Ziua soarele frige ca la noi în august la cosit grâu.
Thailandezii sunt îndrăgostiți în aer condiționat. Peste tot unde este o încăpere mai mult sau mai puțin închisă, ei fac frig la maxim. În taxi, în tren, în magazine, localuri închise, muzee e atât de frig că ai nevoie de cufaică. Eu închideam aerul în taxi. Pe stradă, trecând pe lângă o ușă deschisă de la un magazin imediat simțeai aerul rece ce te tăia la picioare.
Din cauza căldurilor apa e foarte întrebată în Thailanda, mai ales în forma ei înghețată. Și apă slava Domnului este, multă. Am avut ocazia să o vedem și mai ales simțim de anul nou (Songkran) ce are loc pe 13-15 aprilie. Oamenii se stropesc cu tot ce pot și din ce pot: arme, sticle, găleți, furtunuri. Vase mari, în care permanent se toarnă apă stau la dispoziția fiecăruia pentru o nouă reîncărcare.
Thailandezii știu să facă bani din orice, ar fi bine să învățăm și noi. Aveau frigidere orizontale mari afară, în care țineau gheață, turnau acolo apă și apoi o vindeau rece. Aceasta acționa ca gloanțele de argint asupra vampirilor, te trezea imediat chiar și la 30 grade căldură seara. În general, tradiția se trage din purificarea de păcate prin spălarea cu apă, în timpul sărbătorii.
Vorbind puțin de prețuri, acestea sunt accesibile. O călătorie medie cu taxi prin oraș e 40-70 lei, o masă în local cu tot cu o băutură 60-100 lei, un bilet la tren din Bangkok până în sud sau nord, peste toată țara (12 ore) în clasa a 2-a (dormitor), cam 400 lei, cazarea într-o cameră dorm-hostel de la 100 lei noaptea, mâncarea pregătită la tarabele mobile de pe stradă, care apropo e la fel de gustoasă ca în local costă doar 20 lei.
Igiena
Am să deschid o paranteză, dacă tot am vorbit despre mâncarea pe stradă. Încă de acasă ne-am asigurat cu dezinfectant, pentru toată călătoria. Cred că n-am folosit nici 30%. Să vă spun un secret, eu vreo 10 zile nu am folosit nici gel de duș, nici șampon, nici săpun! Eram la mare, mă scăldam în apa sărată și făceam câte cinci-opt ori duș pe zi.
În general în Bangkok nu e tocmai curat peste tot, nici în Koh Phi Phi. Mirosuri, începând de la bucătăriile improvizate pe stradă și terminând cu mici gunoiști, îți străpung des nasul, până în călcâi, dar mai ales de la diferite mâncăruri prăjite în condimente usturătoare.
În localuri tacâmurile îți sunt aduse și puse direct pe fața de masă nu tocmai imaculată. Mi s-a întâmplat să mi se aducă pai pentru shake direct cu mâna curată a chelnerului, fără șervețel, fără alte “amortizații”, simplu și la temă.
Povestesc lucrurile așa cum au fost, nu mi-a fost scârbă niciodată. Am mâncat și băut cu plăcere. Și pe străzi am înfulecat fructe reci direct cu mâna, după lungi plimbări, ca să mă răcoresc.
Ce e drept, eu mâncam foarte mult iute, și tare iute. Așa îmi place, nu am încercat să mă dau cu băștinașii. Și nu am avut niciodată probleme cu stomacul sau alte părți a corpului pe toată perioada călătoriei și după ce am revenit acasă.
Nu zic să faceți la fel. Lucrurile pot fi influențate prin atitudinea acordată. Dar din punct de vedere a igienei, țara e ok, doar unele gesturi de a localnicilor îți creează niște interpretări, ușor spulberabile la dorință.
De-ale gurii
Cam jumate sau mai mult din mâncarea oferită în meniuri e foarte iute. Altă parte e condimentată cu chestii prea aromate pentru europeni. Era o buruiană care nu o puteam suferi – avea un gust de săpun cu puțin eucalipt, fu beaka! Supele, câte am gustat erau iuți la greu, dar gustoase. Dar este multă mâncare ok pentru omul din occident – orez, tăieței fierți/prăjiți cu porc, vită, pui, fructe de mare – astea practic sunt cele mai populare bucate, gustoase și hrănitoare. La dorință se poate găsi și un dejun american – ouă prăjite, ham, bacon, suc de portocale, cafea, toast.
Am mâncat broaște, greieri, lăcuste, viermi și gândaci negri. Sunt mâncabili, dar ori nu au fost bine gătiți, ori așa sunt ei. Mi s-au părut prea uleioși și uscați în același timp. Foarte sățioși. De două ori nu aș mânca, dar o dată merită încercat.”
Dacă sunteți interesați celelalte părți vor apărea pe blogul lui Andrei Haret.
