Recent, Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (ITUC), a prezentat un clasament mondial ce evaluează țările unde este cel mai dificil să fii angajat. În cadrul acestuia au fost cercetate 139 de state ale lumii, printre care și Republica Moldova.
Țările luate în vizor au fost analizate pe o scară de la 1 la 5, 1 fiind indicele ce semnifică „cel mai bine”, iar 5 – „cel mai rău”, studiul fiind realizat în baza la 97 de indicatori.
Astfel, ITUC a concluzionat că cele mai rele regiuni pentru a fi un angajat sunt în Africa. Potrivit raportului, la capitolul drepturile angajatului, cel mai bine se poziționează: Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Italia, Lituania, Muntenegru, Olanda, Slovacia și Suedia. În vârf s-au plasat totuși Uruguay, Africa de Sud și Togo.
„Țări precum Danemarca și Uruguay au condus clasamentul, datorită legislației privind protecția muncii. Probabil, surprinzător, dar unele state dezvoltate, precum Grecia, Statele Unite și Hong Kong au rămas în urma topului. Nivelul de dezvoltare al unei țări s-a dovedit a fi un indicator slab, dacă acesta nu respectă drepturile fundamentale la negociere colectivă sau condiții decente pentru a munci”, a afirmat Sharan Burrow, secretarul general al ITUC, potrivit Agora, cu referire la ITUC.
Iată că Moldova, în pofida situații politice și economice din țară, nu stă atât de rău la acest capitol. ITUC ne-a oferit nota 2, poziționându-ne alături de Noua Zeelandă, Federația Rusă, Portugalia, Elveția și Spania. România însă s-a plasat în categoria celor ce au obținut nota 3.
Nota 5, cel mai de jos indice, i s-a oferit țărilor din Africa Centrală, Libia, Palestina, Somalia, Sudan, Siria, Ucraina, Algeria și Bangladesh, acestea fiind supuse celor mai multe critici.
Datele ITUC aduc la cunoștință că circa două treimi din angajați doresc ca guvernele țărilor în care activează să respecte mai mult drepturile sale, care sunt deseori neglijate.