Absolvenții orfani sunt încurajați să-și continue studiile la facultate

stiri-bune-pentru-liceeni-din-2013-bac-in-sistem-tur-retur-prima-sesiune-la-scoala-a-doua-acasa_size6
Foto:PC: audvoci.ro

Elevii cu statut de orfan, care urmează să susţină în acest an examenele de bacalaureat, au fost asiguraţi că vor obţine locuri subvenţionate de către stat în universităţi şi cazare gratuită în căminele acestora.

Reprezentanţii autorităţilor şi profesori universitari au avut, la Primărie, o întâlnire cu absolvenţii cu statut de orfan ai clasei a XII-a, din municipiul Chişinău, pentru a discuta cu aceştia oportunităţile de viitor, transmite IPN.

Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, a spus că numărul de elevi absolvenţi din rândul orfanilor s-a micşorat faţă de anul trecut. „Cred că toţi copiii din acest an se vor înscrie la o facultate. La sfârşitul lunii august, vom examina rezultatele de înscriere la universităţi, iar tinerii care nu vor reuşi la admitere, se pot înscrie în şcoli profesionale, instituţii polivalente”, a spus Svetlana Chifa.

Tinerii care au participat la întâlnire au menţionat că este important ajutorul oferit de către autorităţi. „Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit cu aceste oferte de studiu, profesorilor, celor de la direcţie, bunicii mele. Pentru noi este important acest pas”, a spus una dintre absolvente.

Întâlniri asemănătoare vor fi organizate şi în preturile sectoarelor din municipiul Chişinău. Din fondul municipal de susţinere a populaţiei, 16 absolvenţi cu statut de orfan ai claselor a 12-a au primit câte 4 mii de lei, iar 87 de elevi, absolvenţi ai clasei a 9-a, câte 3 mii de lei.

La evidenţa autorităţii tutelare teritoriale din municipiul Chişinău sunt 1.545 de copii rămaşi fără îngrijire părintească.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *