(video) Doi tineri aprovizionau ilegal cu motorină automobilele din Chișinău

985124-petrol
Foto:PC: adelaidenow.com.au

Un depozit clandestin cu motorină a fost deconspirat la o întreprindere privată situată pe strada Munceşti, de către Serviciul investigarea fraudelor economice.

Poliţiştii au depistat trei cisterne pline cu motorină în cantitate de aproximativ 2.000 litri. Acestea erau dotate cu pompe şi furtunuri speciale de alimentare directă a unităţilor de transport. Conform informaţiilor acumulate, motorina era adusă ilegal din regiunea transnistreană, de către un tânăr în vârstă de 26 ani, originar din orașul Căuşeni. Acesta n-a prezentat forțelor de ordine niciun document, care i-ar permite comercializarea produselor petroliere pe teritoriul Capitalei.

În cadrul perchezițiilor autorizate au fost depistate şi ridicate înscrisuri de ciornă, privind evidența cantităților de petrol transportate şi comercializate ilegal.

Un alt tânăr în vârstă de 25 ani, domiciliat în comuna Dobrogea, a nimerit în vizorul polițiștilor, care alimenta cu motorină microbuzele de pe ruta 175. Din portbagajul şi habitaclul automobilului de model Mercedes, au fost ridicate aproximativ 200 litri de motorină. Acesta a recunoscut că activa în mod ilegal şi că ar fi vândut în ziua respectivă motorină la prețul de 14,50 lei per litru șoferilor de maxi-taxi.

În ambele cazuri cantitățile de petrol au fost ridicate şi sigilate în depozitul special de păstrare a probelor delicte, iar suspecților le-a fost întocmit câte un proces-verbal cu aplicarea sancțiunilor a câte 3.000 lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *