Top 10 politicieni din Moldova: Maia Sandu nu se mai regăsește în clasament

collage
Foto:Politicieni din Top 10 cei mai influenți politicieni a lunii aprilie, PC: colaj #diez

Politicon a publicat Topul celor 10 cei mai influenți politicieni moldoveni din luna aprilie.

La realizarea topului lunii martie 2014 au participat 29 de experți. Fiecare expert a apreciat politicienii, din lista prezentată de 100, cu o notă de la 1 la 10 (1 – nota minimă și 10 – nota maximă). Politicianul care nu a primit nici o notă, a acumulat zero puncte, respectiv. Criteriile obligatorii de apreciere sunt următoarele:

– influența reală asupra deciziilor politice majore din țară;
– popularitatea publică;
– vizibilitatea în sursele media;
– perspectivele politice.

Ministrul Educației din Moldova , Maia Sandu, a scăzu cu 3 poziții și se află pe poziția 11 a clasamentului.

#10 Vladimir Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc, PC:  ziarulnational.md
Vladimir Plahotniuc, PC: ziarulnational.md

În luna aprilie, după o scurtă absență, în „Top 10”, se reîntoarce prim-vicepreședintele PDM, Vladimir Plahotniuc. Liderul informal al democraților continuă să fie considerat de experți drept un politician care emană influență politică de ce mai mare intensitate.

#9 Valeriu Streleț

Valeriu Streleț, PC: rferl.org
Valeriu Streleț, PC: rferl.org

Președintele celei mai numeroase fracțiuni parlamentare aflate la guvernare, prin poziția sa instituțională, se clasează firesc în primii zece politicieni ai Republicii Moldova.

#8 Vladimir Voronin

Vladimir Voronin, PC: deschide.md
Vladimir Voronin, PC: deschide.md

Voronin rămâne în continuare unul dintre cei mai influenți politicieni din Republica Moldova, simbolizând segmentul clasei politice moldovenești anti-europene.

#6-7  Dorin Chirtoacă și Marian Lupu

Dorin Chirtoaca și Marian Lupu au împărțit poziția 6 și 7, PC: colaj #diez
Dorin Chirtoacă și Marian Lupu au împărțit poziția 6 și 7, PC: colaj #diez

Principalele locomotive electorale ale PL și PDM, la egalitate de puncte, se plasează în partea a doua a „Top 10”.

#5 Nicolae Timofti

Nicolae Timofti, PC: curentul.md
Nicolae Timofti, PC: curentul.md

Președintele Republicii Moldova continuă să manifeste un comportament politic lipsit de publicitate ieftină. În schimb, șeful statului manifestă multă demnitate și consecvență în politica promovată, asumându-și rolul liderului care rostește adevăruri mai puțin plăcute, dar necesare.

#4 Natalia Gherman

Natalia Gherman, PC: evz.ro
Natalia Gherman, PC: evz.ro

Datorită prestației bune, viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene, Natalia Gherman, se poziționează constant în vârful ierarhiei celor mai influenți politicieni moldoveni. În luna liberalizării regimului de vize, șefa diplomației moldovenești nu putea să nu fie prezentă în partea superioară a „Top 10”

#3 Vlad Filat

Vlad Filat, PC: gov.md
Vlad Filat, PC: gov.md

Președintele PLDM, pe bună dreptate, poate să-și atribuie personal un merit mare în ridicarea regimului de vize de către UE cetățenilor moldoveni. Pe timpul când Filat a fost prim-ministru al Republicii Moldova, clasa politică moldovenească a început activ să persevereze obiectivul liberalizării regimului de vize, atunci fiind puse bazele succesului major al Republicii Moldova de la 28 aprilie 2014. La clasarea liderului liberal-democraților în primii trei cei mai influenți politicieni moldoveni a contribuit și vizita lui Filat la București, în timpul căreia s-a întâlnit cu președintele României, Traian Băsescu.

#2  Igor Corman

Igor Corman, PC: sfm.md
Igor Corman, PC: sfm.md

În luna aprilie pe poziția a doua în Top 50 a urcat spicherul parlamentului, Igor Corman, care a avut o prestație bună în presă. Numeroasele vizite ale lui Corman peste hotarele țării și întâlnirile frecvente cu diverși oficiali occidentali l-au ținut în atenția publicului larg. În plus, vicepreședintele PDM a avut o prestație bună în parlament, toate acestea asigurându-i creșterea în Top 50.

#1  Iurie Leancă

Iurie Leancă, PC: tribuna.md
Iurie Leancă, PC: tribuna.md

Poziția întâi în fruntea topului a prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, a devenit deja una tradițională. Prim-vicepreședintele PLDM este considerat principalul arhitect al deciziei privind liberalizarea regimului de vize cetățenilor moldoveni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *