Moldova membră a Uniunii Europene către anul 2019

ue
Foto:PC: evz.ro

Autorităţile de la Chişinău şi Bucureşti şi-au fixat un obiectiv comun – Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene către anul 2019, când România va deţine preşedinţia UE.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de către prim-ministrul Iurie Leancă şi omologul său român, Victor Ponta, care se află într-o vizită comună la Sculeni.

Iurie Leancă a spus că este sigur că frontierele UE se vor extinde şi mai mult spre est în următorii 4-5 ani, iar acest lucru va fi posibil cu ajutorul partenerilor europeni şi români. Premierul a accentuat necesitatea continuării reformelor justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. De asemene, a spus că, cel târziu către 26 august anul curent, gazul românesc va trece Prutul.

Premierul român, Victor Ponta, a declarat că liberalizarea regimului de vize este încă un pas al Republicii Moldova spre UE şi că îşi doreşte ca, spre anul 2019, să nu mai existe nicio graniţă între România şi Moldova. Tot, către 2019, premierul român speră ca Republica Moldova să fie parte a Uniunii Europene. Oficialul de la Bucureşti a mai spus că România va fi alături de Republica Moldova în parcursul său către UE. „Vremurile nu vor fi uşoare, dar când nu eşti singur este mai uşor să treci peste greutăţi. Le doresc generaţiilor viitoare să nu aibă frontiere şi vize care să-i despartă de UE”, a spus Victor Ponta, transmite IPN.

Iurie Leancă şi Victor Ponta s-au întâlnit la Sculeni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldovenei. Cei doi oficiali au mers în satul Sculeni şi au discutat cu locuitorii, după care au mers la punctul de trecere Sculeni şi au traversat frontiera fără viză. Începând cu 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova care deţin paşapoarte biometrice pot călători fără vize în Uniunea Europeană.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *