Pentru a nu uita anumite lucruri importante, unii oameni își leagă chiar și o fundiță la mână sau deget. Dar un studiu recent a descoperit că râsul ar putea fi cea mai bună modalitate de îmbunătățire a memoriei.
Potrivit cercetătorilor americani, râsul stimulează memoria de scurtă durată, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, care şi-au amintit mai bine evenimentele petrecute recent după ce au urmărit filme de comedie, scrie dailymail.co.uk.
Potrivit sursei, oamenii de stiință de la Universitatea Loma Linda din California au cerut unui grup de 20 de adulți sănătoși să privească un filmuleț amuzant pentru 20 de minute. În același timp alți voluntari nu au privit filmul.
După experiment, voluntarii celor două grupuri au fost supuşi unui test de memorie şi li s-au prelevat mostre de salivă pentru detectarea nivelului de cortizol, denumit şi hormonul stresului.
Rezultatele au arătat că oamenii care au vizionat filmulețul amuzant au avut performanțe mai bune la coeficientul de memorie pe termen scurt decât cei care nu au râs, adică cei care nu au urmărit filmul.
Rezultatele, de asemenea, au demonstrat că nivelul de cortisol din mostrele de salivă ale persoanelor care au râs era mai mic.
Îmbunătățirea memoriei după vizionarea filmului amuzant este explicat prin faptul că râsul creşte nivelul endorfinelor din organism, care transmit dopamină în creier, fenomen ce asigură o senzaţie de fericire şi recompensă.
Sursa: Independent