(vox) Sfaturile absolvenților 2013 pentru absolvenții 2014

col
Foto:PC: colaj #diez

Cum să reușești la BAC și cum să faci față emoțiilor înainte de a lua marea decizie spre cariera ta de succes? – sunt întrebări pe care și le pune probabil orice absolvent de liceu. Iată câteva sfaturi de la foștii absolvenți care au reușit să treacă de primul BAC monitorizat de camere de luat vederi.

Victoria Baltag, studentă la USM:10013958_505004446270469_6811873484565719562_n

„Dragi absolvenți ai anului 2014, simt și eu acum împreună cu voi senzațiile anului 2013, când eram pe ultima sută de metri și trebuia să-mi demonstrez capacitățile obținute pe parcursul anilor de școală, pentru a finaliza cu succes ciclul liceal. Pentru mine ca și pentru voi acum, a fost o treaptă pe care trebuia să mă ridic și nicidecum să cobor. Venise timpul să demonstrez că pot, că vreau și că îmi va reuși. Recunosc, a fost greu. Am trecut prin momente tensionate, emoții mari, dar am reușit și sunt mândră de rezultatele obținute. Pentru voi va fi o confruntare a vieții căreia trebuie să-i țineți piept, să luptați și să demonstrați că sunteți cei mai buni. Aveți încredere în voi. În primul rând demonstrați-vă vouă că puteți, că sunteți maturi și construiți-vă un viitor frumos într-o lume fără corupție. Problema de bază în țara noastră este copiatul. Eu cred că putem și fără el și am demonstrat-o anul trecut. Camerele de luat vederi nu au fost o piedică pentru a-mi demonstra capacitățile și cred că nici pentru voi nu va fi, sunt doar niște obiecte care veghează lucrul. Eu sper să treceți cu bine examenele de BAC, hotărâți, încrezuți și sper că susțineți țara noastră în lupta pe care o duce contra copiatului, dar și contra corupției. Succese și vă aștept ca studenți pe treptele universităților din țară.”

 

1947540_623954594325356_491349748_n

Maria Bou, studentă la USM:

„Absolvenților 2015 le doresc să aibă încredere în propria persoana și în cunoștințele pe care le au, să nu fie stresați, pentru că o bună concentrare e secretul succesului la BAC. Să profite din plin de timpul rămas pentru o ușoară repetare și consolidare a cunoștințelor și să nu se lase intimidați de camerele de luat vederi, de observatori sau de cele ce se petrec în jur. În ceea ce privește viitoarea lor carieră, îi sfătuiesc să depună actele acolo unde le place, unde se regăsesc și nu acolo unde le indică altcineva.”

 

23410_117745955075568_1194728819_nVictoria Railean, studentă la USM:

„BAC-ul, examenul maturității, atât de înfricoșător sună, însă de fapt nu este nimic grav, este un alt test de evaluare cu mai mulți itemi și mai nou, supravegheat de camere video. Se spune că „porcul în ajun nu se îngrașă”. Să vedeți încă cum se „îngrașă” dacă pui mâna pe carte și începi să studiezi intensiv. Asta am făcut și eu în ultimile 2 luni ale anului de învățământ până în ultima zi înainte de examen și am reușit să obțin note meritate. Cei care au BAC-ul în acest an nu ar trebui sa acorde atenție camerelor de luat vederi, deoarece ele nu sunt decât „accesorii” de decor. Lucrurile pe care pot să și le amintească le vor fi de folos pentru examen.”

Eugen Durbală, student la USM:1186262_508484799228771_1777768020_n

„În primul rând, vă doresc succes. În al doilea rând v-aș sfătui să nu copiați. Copiind nu veți demonstra ce aptitudini și competențe aveți. Demonstrați că promoția 2014 poate fi mai bună decât precedenta. Cei care spun că a mai rămas puțin timp și nu o să reușească să repete, greșesc. Și în ultimile 2 săptămâni se poate revedea materia din 3 ani de liceu, pentru 4 examene. Se poate dacă vrei. Eu am putut, dacă am dorit asta. Succes!”

 

10152603_450305228436625_2977942245867799107_nLuminița Ghemu, studentă la USM:

„Începeți prin a lua foarte în serios tot ce este legat de această perioadă. Pregătirile trebuie să fie intense, pentru că practic sunteți pe ultima sută de metri. Concentrarea trebuie să fie pe lucrări și nu pe camere sau diverse „obiecte” care pot ajuta, pentru că riscul este prea mare. Vă sfătuiesc să vă puneți speranțele în cunoștințe și nu în copiat.”

 

Cristina Strelețchi, studentă la USM:getImage

„Fiind absolventă a promoției 2013, atunci când pentru prima dată au fost instalate camere de luat vederi pentru examenul de BAC, am avut multe emoții. Nu din cauza acelor „supraveghetori mecanici”, ci de panica care a fost creată în jurul nostru: profesori, părinți, colegi mai mari, mai mici. O perioadă deviza îmi era: „Liceu, cimitir al tinereții mele”, însă toate acestea dispar atunci când îți evaluezi cunoștințele și ești încrezut în propriile puteri. Tot de ce este nevoie e doar de muncă: lectură, teste, reguli, rezolvări, atenție și liniște.”

 

76418_3495546722343_103723563_nLina Lungu, studentă la USM:

„Sfaturile mele pentru absolvenții din anul acesta sunt:

  • să nu piardă nici un minut în zadar, fiindcă dacă vrei tare, „îngraşi porcul în ajun”.
  • să încerce să treacă peste emoţii şi retrăiri, pentru că nimic bun nu aduc.
  • să nu neglijeze nici ultimele momente petrecute cu colegii, pentru că de obicei, sunt cele mai intense şi mai frumoase.

Este adevărat că BAC-ul este cea mai importantă etapă din viaţa unui licean și necesită o atenție deosebită. Este foarte important, însă să vă păstrați calmul și să fiți siguri pe voi, pe cunoştinţele şi abilităţile acumulate de-a lungul a 12 ani de studii.”

 

1620493_697473516971406_898792068_nAndrei Nistreanu, student la USM:

„Nu vă stresați din cauza camerelor, nu intrați cu copiuțe sau alte chestii, camerele vă văd, dar nu vă simțiți stresați din cauza lor. Gândiți-vă că sunt camere de luat vederi peste tot: la școală, la magazin, pe drum, în parc. De aceea nu ar trebui să vă fie frică. Mai sunt câteva săptămâni până la BAC, citiți cât mai mult, revedeți ghidurile pentru BAC și veți reuși să treceți cu brio!”

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *