Sub Moscova şi chiar sub Piaţa Roşie, la o adâncime care ajunge şi la 300 de metri, au fost construite buncăre în care conducătorii ţării să se retragă în caz de război.
În perioada sovietică, guvernul de la Moscova credea cu tărie în existența unei amenințări reale în ceea ce priveşte declanşarea unui război global termonuclear, care ar fi dus la ștergerea unor ţări întregi.
Cu această teamă permanentă în minte, autorităţile de atunci au ordonat construirea a numeroase adăposturi sub pământ. Moscova a beneficiat de cele mai multe astfel de buncăre.
În 1991, Departamentul Apărării din SUA scria un raport care descria facilităţile subterane de sub Moscova. „Sovieticii au construit adânc în subteran şi în zona urbană a Moscovei, şi în afara oraşului. Aceste facilităţi sunt conectate printr-o reţea subterană de metrou care constituie un mijloc rapid şi sigur de evacuare pentru conducere. Conducerea se poate muta din birourile din timp de pace, prin căi de acces ascunse, în buncăre protejate sub oraş. Există posturi de comandă în subteran, în zona Moscovei, unul fiind localizat la Kremlin. Aceste facilităţi sunt destinate autorităţii de comandă în timp de război. Se estimează că sunt la 200-300 de metri în subteran şi pot adăposti 10.000 de oameni. O linie de metrou specială ajunge în diferite puncte din Moscova şi la aeroportul Vnukovo”, scria în raportul american, conform site-ului englishrussia.com.
Chiar dacă majoritatea buncărelor au fost lăsate în paragină, ele au în continuare curent electric şi pot redeveni oricând funcţionale.