A murit scriitorul Gabriel Garcia Marquez

ESPAÑA GARCÍA MÁRQUEZ
Foto:PC: tuyafm.com

A murit Gabriel Garcia Marquez, scriitorul columbian în vârstă de 87 de ani, au declarat surse apropiate familiei.

Luni, cotidianul mexican El Universal, citând “surse demne de încredere”, a scris despre cancerul limfatic de care a suferit scriitorul columbian în urmă cu 15 ani, precizând că boala a recidivat şi se extinde la plămâni, ganglioni şi ficat, scrie Gândul.info.

Ultima apariție publică a lui Gabriel Garcia Marquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a stat la poarta reședinței sale din Ciudad de Mexico, unde locuiește de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliștii veniți în vizită cu ocazia aniversării sale.

Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Márquez locuieşte în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza bolii, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, “Memoria de mis putas tristes” (“Povestea târfelor mele triste”), apărut în 2004.

Gabriel García Márquez a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1982. În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american. Cel mai celebru roman al său este “Un veac de singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004).

Capodopera lui Gabriel Garcia Márquez, romanul din 1967 “Un veac de singurătate”, descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acţiunea se desfăşoară pe o perioada de peste o sută de ani şi prezintă ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *