Cântăreții ambulanți din Chișinău sau micii artiști ai străzii cântă fie pentru bani, sau pentru a-și manifesta talentul, dat fiind faptul că posibilitățile de a face muzică la alt nivel le sunt reduse. Aflați poveștile de viață a câtorva din cântăreții de pe străzile Chișinăului.
De câte ori ai trecut grăbit pe lângă ei și poate că nici nu i-ai observat, cu siguranță însă i-ai auzit. Este vorba despre cântăreții ambulanți din capitală, care încearcă în fiecare zi fie să animeze atmosfera pe străzi, fie să câștige un ban în plus, profitând de talentul cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Echipa #diez a încercat să afle poveștile de viață a câtorva dintre cântăreții care muncesc în stradă.
Domnul Ion a făcut parte, odinioară, dintr-un ansamblu de muzică populară. Acum, la 65 de ani, reînvie folclorul muzical din sufletul său, la ieșirea dintr-o trecere subterană a capitalei. Este pensionar și banii câștigați cântând pe stradă îl ajută, în condițiile în care pensia pe care o primește nu-i este suficientă pentru a-și acoperi toate cheltuielile. Din ceea ce ne-a relatat, iese doar când are dorință, câteva ore în zi. „Dragostea m-a îndrumat spre muzică. Am cântat mult timp cu fata de care m-am și îndrăgostit, Ninuța.” Atunci când e frig afară, Ion stă mai mult acasă sau dacă iese se încălzește cu ceai. „Am avut și neplăceri, pentru că așa e în viață, sunt și oameni buni și oameni răi.” Cel mai mare onorariu pe care l-am primit a fost de 400 de lei.
„Cânt pentru sufletul moldovenilor”, ne spune un cântăreț la nai. Domnul Dumitru, cântă în stradă de 20 de ani dintre care de 3 ani la nai. Anterior a cântat și la acordeon. Este singura sa ocupație iar motivul pentru care a ales să cânte trecătorilor este pensia prea mică pentru a-și acoperi necesitățile. „Poliția spune că ceea cu ce mă ocup eu e cerșit și nu ar trebui să fac asta și de multe ori mă alungă acasă.” Cel mai mult, a primit 20 de lei de la un singur om. De multe ori are probleme cu boschetarii, fie pentru locul pe care-l ocupă sau din alte motive. Atunci când e prea frig sau prea cald, preferă să rămână acasă.
Pe scena străzii și-au găsit loc și tinerii, nu doar bătrânii. De multe ori, suntem plăcut surprinși de sunetele de tobe pe care le auzim și care cuprind câteva cartiere întregi din centrul orașului. Ne apropiem și-i cunoaștem mai bine pe alți artiști ai străzii care mențin ritmurile tobelor. Sunt doi frați, doi copii care vin după ore să se relaxeze, cântând orășenilor. „Cântăm din plăcere, ne relaxăm, facem asta de un an de zile. Anterior am făcut parte dintr-o trupă și cântam împreună cu ei.” Copii ne spun că locurile le aleg în dependență de oameni și deja au fost prin tot orașul, deși în centru obișnuiesc să vină mai des.
Și studenții obișnuiesc să cânte oamenilor în stradă. Ne apropiem de acest tânăr și suntem îndemnați de către prietenul lui să-l ascultăm dar și să fim cât mai generoși. Are doar 20 de ani, a studiat muzica și cântă din plăcere dar și din necesitate, după orele de la universitate. Învață la Universitatea Tehnică și are câteva luni de când a început să le cânte trecătorilor. „Să cânți în stradă este la fel ca și pescuitul, din punct de vedere al profitului. Câteodată poți să prinzi mult, alteori mai puțin.”
„E plăcut să ascult ceva frumos, atunci când aștept autobusul în stație sau pur și simplu trec în grabă”, ne spune o trecătoare.
Dacă la noi să ieși și să cânți în stradă este foarte simplu, atunci peste hotare există anumite reglementări pentru cântăreții ambulanți. În Spania, datorită numărului mare de cântăreți stradali, autoritățile au impus acestora să-și schimbe locul o dată la două ore și să stea la o distanță de 70 metri unul față de altul. De asemenea, muzicienii trebuie să dețină un permis care să fie reînnoit în fiecare an.
