În această dimineață, membri ai Sindicatului Educației și Științei din toată țara au ieșit la protest în fața clădirii Executivului cerând majorarea cu 50% a salariilor la cadrele didactice începând cu 1 mai 2014.
Membrii SEȘ vor picheta Guvernul Republicii Moldova în perioada de la 8 până la 10 aprilie curent, zilnic, în intervalul orelor 10:00 – 12:00.
Scopul acţiunilor ale SEȘ este manifestarea protestului faţă de atitudinea indiferentă a guvernanţilor, exprimată prin refuzul de a purta negocieri privind majorarea salariilor angajaților din învățământ în raport cu majorarea prețurilor.
Potrivit Ministerului Educației, Salariile cadrelor didactice vor fi majorate treptat. Conform Legii cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, salariile cadrelor didactice urmează să fie majorate cu 15 la sută din data de 1 octombrie 2014.
Majorările salariale pentru profesori sunt prevăzute în proiectele Strategiei Educația 2020 și Codului Educației, documente care în prezent se află la etapa de finalizare după consultările publice. În același timp, pe parcursul următoarelor luni Ministerul Educației va lucra la un nou sistem de salarizare, care să asigure competitivitatea salariului angajaților din sectorul educațional în raport cu alte sectoare și să țină cont de performanțele individuale ale angajaților.