Locuitorii capitalei sunt aşteptaţi astăzi în “Orăşelul sănătăţii”, amenajat în Grădina Publică “Ştefan cel Mare”. Aici ei vor fi consultaţi gratuit de către o echipă de medici şi informaţi despre prevenirea şi tratamentul maladiilor.
Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, scrie Publika.md. În ”Orăşelul Sănătăţii”, medicii vor verifica nivelul de glucoză în sânge şi tensiunea arterială. De asemenea, specialiştii le vor spune vizitatorilor care sunt metodele de prevenire a cancerului şi măsurile de profilaxie a maladiilor provocate de insecte. În acelaşi timp, oamenii vor avea ocazia să afle câtă apă au în organism, iar nutriţioniştii îi vor îndruma pe cei care au nevoie de diete.
Tot în “Orăşelul Sănătăţii”, medicii vor vorbi despre tipurile de exerciţii care pot fi efectuate în cazurile bolilor cronice. Evenimentul va începe la ora 11.00 şi se va încheia la 15.00.