După ce a studiat cum școala lui poate salva bani pe cerneala de la imprimantă, un elev de 14 ani a ajuns la concluzia că prin trecerea de la fontul “Times New Roman” la “Garamond”, organizațiile și întreprinderile ar putea salva în fiecare an foarte multe resurse financiare, raportează CNN.
După colectarea probelor printate de la profesori și număratul celor mai frecvente simboluri, culese cu diferite fonturi, tânărul cercetător, Suvir Mirchandani, a început să calculeze câtă cerneală era folosită pentru fiecare literă. “Apoi acesta a mărit literele, le-a tipărit pe carton, după care le-a cântărit, ca să verifice concluziile sale. În total el a făcut trei încercări pentru fiecare literă, creând un grafic de utilizare a cernelii pentru fiecare font”, scrie CNN.
În urma cercetărilor sale, el a ajuns la concluzia că toate școlile din regiunea sa ar putea reduce consumul de cerneală cu 24%, ceea ce ar însemna 21 de mii de dolari în fiecare an. Suvir a publicat rezultatele sale în “Journal for Emerging Investigators” (JEI,) o publicație fondată de studenții Harvard în 2011, care oferă posibilitatea elevilor din gimnazii și licee să-și prezinte activitatea lor științifică.
“Am fost foarte impresionați! Cercetările lui Suvir sunt într-adevăr aplicabile în viața reală”, a declarat Sarah Fankhauser, unul dintre fondatorii JEI. Publicația l-a pus la treabă pe elev și i-a sugerat să aplice proiectul său la nivelul guvernului american. După repetarea testelor sale, adolescentul a constatat că trecerea la “Garamond” pentru toate documentele imprimate, guvernul ar putea salva de aproape 30% sau aproape 136 milioane de dolari în fiecare an. Mai mult, 234 milioane de dolari ar putea fi salvați dacă și administrațiile fiecărui stat american ar schimba fonturile.
Cu toate acestea, guvernul nu pare prea dornic să facă schimbările, chiar dacă acesta a declarat că lucrul făcut de Suvit este “remarcabil”. În schimb, aceștia se vor concentra doar pe mai puține documente tipărite și utilizarea hârtiei reciclate, pentru a salva bani.