Tinerii au fost bătrâni pentru o zi

DSC07772
Foto:Tineriiau trăit realitatea bătrânilor, PC: diaconia.md

“Diaconia” a organizat un șir de lecții de solidaritate organizate în preajma Sărbătorii de Paști.

„Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2001.

Tinerii au intrat în rol de bătrâni pentru a resemți greutățile pe care aceștia le întâlnesc fiecare zi.

Printre tinerii care au avut ocazia să participe în jocul de rol este și Ecaterina Corcinschi. Ea este elevă în clasa a XII-a, la liceul „Natalia Dadiani” și pe data de 1 aprilie, împreună cu ceilalți colegi, s-a familiarizat cu realitatea pe care sunt nevoiți să o înfrunte bătrânii în fiecare zi. Și pentru că, chiar ea a jucat rolul bătrânului care a avut o pensie de 830 de lei, a fost întrebată despre sentimentele pe care le trăia și cum ar fi gestionat acești bani.

“În rolul bătrânului singuratic m-am simțit foarte limitată, uitată și neajutorată. Pentru ca să nu mor de foame și să pot supraviețui o lună am fost nevoită să cerșesc. Nu mi-au ajuns bani pentru procurarea produselor din pește și carne. Am distribuit pensia pentru pastile, iar în ceea ce privește produsele alimentare, mi-am asigurat doar strictul necesar. Suma serviciilor comunale: 1010 de lei, a depășit suma pensiei mele, fapt pentru care nu mi-am permis să le achitat pe toate.

Tinerii în timpul jocului, PC: diaconia.md
Tinerii în timpul jocului, PC: diaconia.md

Bătrânii sunt, pe bună dreptate, o comoară a istoriei. E tragic faptul că trăim într-o societate unde ei sunt priviți ca niște “buzunare goale” în care se mai aruncă din când în când niște bani din bugetul statului.”

Pentru a face fericit un bătrân ai renunța la o ciocolată, un pachet de gume sau la o simplă distracție pentru o zi?

“Dacă ne-am lipsi de lucrurile care pentru noi sunt neobservate, neînsemnate și am face ceva economii, îi putem oferi unui bătrân nevoiaș o pâine, iar valoarea acesteia este egalată cu o săptămână de viață. Cu siguranță, aș putea renunța la un pachet de gume, de exemplu, pentru a face acest gest”, spune Ecaterina.

Tinerii în timpul jocului de simulare, PC: diaconia.md
Tinerii în timpul jocului de simulare, PC: diaconia.md

A fi solidar înseamnă a fi tolerant, a da o mână de ajutor celui uitat, a fi alături fizic și moral de cel nevoiaș. Jocul de rol din cadrul lecțiilor de solidaritate transmite acest mesaj, apropiind astfel tânăra generație de problemele bătrânilor rămași singuri pe lume.

Mitropolia Basarabiei prin intermediul Misiunii Sociale „Diaconia” organizează în perioada 24 martie – 22 aprilie campania de Paşti „Masa Bucuriei”. Pe data de 12 aprilie va avea loc colectarea produselor neperisabile în mai multe supermarketuri din Chișinău. Proiectul este realizat pentru al cincilea an consecutiv şi are drept scop asigurarea alimentației persoanelor nevoiașe. Pentru mai multe detalii despre proiect, accesați site-ul ”Diaconia”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *