Igor Grosu, viceministru al Educației: BAC-ul este un examen serios în care cei mai buni iau notele cele mai mari

60591516
Foto:BAC-ul elevilor: Interviu cu Igor Grosu, viceministru al Educației PC: stirileprotv.ro

Bacalaureatul va fi unul interesant și anul acesta. La fel ca anul trecut, toate examenele din toate centrele de bacalaureat vor fi supravegheate video. Totodată ministerul Educației vine cu câteva noutăți care vor completa măsurile antifraudă și anti-copiat lansate anul trecut.

19473

– Domnule viceministru, care sunt elementele noi ale sesiunii de bacalaureat din anul curent?

– În acest an toate examenele din toate centrele de bacalaureat vor fi supravegheate video, la fel ca anul trecut, însă venim și cu câteva noutăți care vor completa măsurile antifraudă și anti-copiat lansate anul trecut. Astfel, conform prevederilor Metodologiei de desfășurare a sesiunii de examen, dacă un candidat va fi surprins copiind sau având asupra sa materiale interzise, sau va încerca să transmită soluții cu privire la rezolvarea subiectelor, îi vor fi anulate notele la toate probele, nu doar la acea la care a fost comisă frauda. Elevul va avea posibilitatea să susțină examenul de bacalaureat abia în sesiunea din anul următor. Această acțiune își propune să descurajeze copierea şi astfel, să creeze condiții egale pentru candidații care doresc să participe la o evaluare obiectivă. Pe această cale, îi îndemn pe toți candidații să se pregătească temeinic pentru bacalaureat și să se bazeze pe cunoștințele și competențele acumulate, pentru că, în caz contrar, riscă să piardă un an.

O altă noutate, prevăzută în metodologie, este că Ministerul Educației va avea posibilitatea să retragă diploma de Bacalaureat dacă ulterior (prin consultarea înregistrărilor video) va constata că un elev a fraudat examenul. Vom prezenta probele respective în instanțele de judecată și vom insista ca aceasta să retragă diplomele obținute prin înșelăciune.

Un alt element de noutate este că elevii care vor fi suspectați că au intrat în sala de examen cu materiale interzise, vor fi verificați cu detectorul de metale. Subliniez că această măsură nu va fi aplicată asupra tuturor candidaților, ci doar asupra celor care vor încerca să trișeze. Controlul cu detectorul de metale va fi efectuat într-un mod discret, astfel ca să nu distragă atenția candidaților în timpul examenelor. Totodată, pe lângă declarația prin care dă asigurări că nu are materiale interzise asupra sa, fiecare elev va semna o declarație că este informat despre faptul că ar putea fi verificat cu detectorul de metale. În cazul în care aparatajul semnalează prezența unui obiect metalic, elevul va trebui să demonstreze că nu are nimic asupra sa. În caz contrar – lucrarea de bacalaureat va fi anulată, iar candidatul va trebui să părăsească sala de examen.

În sesiunea din 2014 a examenelor de BAC va fi mărit numărul asistenților din centrele de bacalaureat și, de asemenea, ne propunem o dublare a retribuției profesorilor implicați în evaluarea testelor, reducând numărul de lucrări pe care va trebui să le verifice un evaluator într-o oră – de la 4 – la 2 lucrări pe ora. În timpul cel mai apropiat vom opera modificări în hotărârea de guvern care vizează acest exercițiu. Prin această modificare, Ministerul Educației va mări exigențele față de evaluatori și îi va motiva pe cei mai buni să se implice în procesul de evaluare, care este unul foarte important. Vreau să vă comunic că și procesul de evaluare va fi monitorizat cu ajutorul camerelor video. Această măsură va spori considerabil calitatea evaluării testelor.

– S-au făcut auzite voci care au spus, inclusiv în presă, că ar exista o discrepanță între conținutul testelor de bacalaureat și materia studiată de elevi la școală. Cât adevăr există în aceste afirmații?

– Am avut asemenea opinii și în sesiunea de bacalaureat 2013. Acest mit a fost demontat printr-un proces foarte participativ și discuții în teritoriu, cu profesorii și cu elevii. I-am rugat să ne arate cel puțin un item din teste care nu se regăsește în programa școlară. Din fericire, nu am avut niciun exemplu de acest fel.

– Există și opinii potrivit cărora testele de bacalaureat sunt doar pentru elevii eminenți, cu alte cuvinte, au un grad de complexitate sporit.

– Și exercițiul de pretestare, și programele pe care le punem la dispoziție au menirea să îi ghideze pe elevi din ce conținuturi vor fi itemii în varianta finală a testelor. Cât privește gradul de complexitate, acesta este pentru un elev mediu. Candidații trebuie să acumuleze 30% din numărul total de puncte pentru a lua o notă de trecere. BAC-ul este un examen serios, în care cei mai buni iau notele cele mai mari, astfel ca ulterior aceste merite să se regăsească în admiterea la instituțiile de învățământ superior, la locurile bugetare.

– Câți candidați vor susține bacalaureatul în anul curent? Câți dintre cei care au picat examenul anul trecut s-au înscris la actuala sesiune de examene?

– În anul curent vor susține examenul de bacalaureat în jur de 28 800 de candidați. Este posibil să suplimentăm numărul centrelor de BAC cu încă trei. La sesiunea curentă s-au înscris peste 6000 de candidați (din cei peste 8000) care nu au susținut examenele anul trecut. Alți 2000, din varii motive, nu au considerat necesar să o facă. Ne bucură faptul că mai multă lume a început să trateze acest exercițiu cu mai multă seriozitate, nu ca pe o simplă plimbare la centrul de bacalaureat, dar ca pe ceva care necesită o pregătire prealabilă extrem de serioasă.

– S-a discutat mult și în privința participării la BAC a elevilor care au obținut premii la Olimpiadele naționale. În anii precedenți ei primeau notă maximă din oficiu. Care este decizia finală? Susțin sau nu examenele elevii care au ocupat primele locuri la olimpiadele naționale?

– Deși în toamnă a existat o propunere de a elimina condiția conform căreia deținătorii locurilor I, II și III la olimpiadele naționale să beneficieze de nota 10 din oficiu, după multiple discuții, polemici în mass-media, în mediile academice și școlare s-a decis ca această clauză să fie menținută. Pe de altă parte, am decis ca rigorile la olimpiadele naționale să fie mult mai mari. Drept urmare, am fost mai exigenți la constituirea comitetelor naționale olimpice. Pentru prima dată am avut și elementul de monitorizare video a olimpiadelor la probele teoretice pentru clasele absolvente – IX și XII, care sunt și cele mai sensibile. Și aici nu s-a trecut fără surprize – unii candidați au fost surprinși cu obiecte interzise, fiind rugați să părăsească competiția. Vom fi la fel de exigenți până la capăt în cazul tuturor olimpiadelor, astfel ca cei mai buni să iasă învingători.

– În pofida măsurilor sporite de securizare, anul trecut testele la unele discipline au apărut pe Internet după jumătate de oră de la începutul examenului. Cum veți lupta cu acest fenomen, care s-a dovedit a fi punctul vulnerabil al sistemului antifraudă?

– Pot să vă spun fără a deschide parantezele că anul acesta avem un mecanism care ne va permite să aflăm în timp proxim sursa de unde a venit testul. Procedura de securizare a variantelor finale a testelor în anul 2013 s-a dovedit a fi foarte eficientă. Toate scurgerile de informație au avut loc din centrele de bacalaureat, ceea ce vorbește despre faptul că la nivel de minister integritatea procesului a fost asigurată. Faptul că testele apăreau la o oră după deschiderea plicurilor, urmare a anunțului difuzat la radioul național, confirmă faptul că scurgerile de informație aveau loc din centrele de bacalaureat. Comparativ cu anul trecut, metodologia de examen prevede că nimeni nu are dreptul să facă copii sau orice alte extrase din test până în momentul în care Agenția de Asigurare a Calității va face publice testele care au fost în examen. Din testele personalizate ale elevilor nimeni nu poate prelua informație sub nicio formă. Testele din examen vor fi făcute publice doar după ce vor fi anunțate rezultatele. În altă ordine de idei, menționez că vom menține și anul curent elementul de scanare a testelor, astfel încât fiecare candidat va avea posibilitatea să consulte pe Internet testul verificat.

– S-a schimbat ceva în procedura de contestare a rezultatelor examenului de bacalaureat?

– La contestări se menține regula din anul trecut. Candidatul nu poate fi depunctat ca urmare a procedurii de contestare. Dacă merită mai mult – i se oferă o notă mai mare, dacă nu – i se menține punctajul inițial. Anul trecut în jur de 3% de note au fost majorate urmare a contestațiilor.

– Mai mulți candidați se întreabă ce se întâmplă cu înregistrările video după finalizarea sesiunii de bacalaureat.

– Înregistrările video de la examen sunt stocate în mod sigur şi nu sunt utilizate decât în cazul unor contestări. Ministerul Educaţiei se conduce de o politica clară de securitate a datelor cu caracter personal şi asigură ștergerea înregistrărilor video la expirarea termenelor de contestare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Reamintim că, anul trecut promovabilitatea la bacalaureat a fost de 68,17 %. 18.893 de candidați din cei 27.715 absolvenți admiși pentru sesiunea anterioară au promovat toate examenele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *