”The Amsterdams” – o formație indie rock din București, înființată în anul 2005, vine să ne cânte acustic piese de pe noul lor album ”Winds Apart”. Am stat de vorbă cu băieții despre istoria lor și industria muzicală. Nu uitați! Vineri sunteți așteptați la Tipografia 5 să dansați cu băieții pe scenă!
#1. Împreună voi sunteți „The Amsterdams”, dar cine este fiecare din voi individual? Este muzica tot cu ce vă ocupați sau mai aveți alte joburi, aveți familie, sunteți studenți? etc.
Andrei Hațegan: Din când în când mai fac muzică pentru reclame sau chiar scriu unele reclame, dar 90% din timp e ocupat de muzică. Tind spre 100%.
Augustin Nicolae: După un deceniu și ceva de „împliniri mărețe” ca jurnalist în presa românească, timp în care n-am întrerupt activitatea muzicală, am rămas la singura ocupație pentru care sunt cu adevărat dedicat – muzica. Am fost student, mai demult! Sunt căsătorit!
Andrei Ungureanu: Eu unul am job tehnic, multe numere și algoritmi.
#2. Prin 2005, când erați la început vă inspirau Radiohead și Oasis. Cine vă inspiră acum?
AH: A-HA, Toto și ABBA.
AN: Grizzly Bear grizzly și Yeasayer.
AU: Ariel Pink, Blood Orange, Jagwar Ma, Theme Park și Beach Boys.
#3. Întrebare pentru Andrei Hațegan și Andrei Ungureanu. Voi ați fost o ”familie” timp de nouă ani, care este secretul? Cum de până acum nimeni nu a început proiect solo?
AH: Păi am început ambii. Eu cânt în „We Singing Colors” acum și de ceva vreme sunt băgat cu un picior și în „AfterWhat.”
AN: Eu am avut, în ultimii trei-patru ani, încă două trupe, în paralel – tribute band-ul „Division of Joy” și trupa „Dekadens”. În cea din urma activez, în continuare.
AU: S-au început, doar că nu se cheamă ”Andrei Hațegan & Band” sau ”Andrei Ungureanu și prietenii.”
#4. Nu aveți nici o fată cu voi pe scenă? De ce?
AH: În curând va apărea, la tobe, mai exact. Iar la piesa „Sunology” de obicei invităm multă lume pe scenă să danseze cu noi, iar majoritatea sunt fete, că ele au curaj.
AN: Se lucrează intens la treaba asta și chestiunea e ca și rezolvată. Pregătim apariția pe scena a unei fete!
AU: O să avem în curând, la tobe, la varianta electrică.
#5 Întreg repertoriul este în limba engleză. De ce ați ales anume așa să vă interpretați piesele?
AH: Muzical vorbind, e limba mea maternă. Asa am început să ascult, apoi să cânt, în limba engleză, ”imitând ca o maimuță,” ca să-l citez pe tata. Dar ulterior am început să scriu propriile gânduri în aceeași limbă, în care încă mă simt foarte confortabil și înțeles. Am avut la un moment dat și o piesă în română, ”Popcorn și alcool,” dar am renunțat la ea ulterior.
AN: Muzica rock se compune firesc în engleză. Ritmica versurilor e exact asa cum se așteaptă oricine să fie când ascultă muzică rock. E ca atunci când te gândești la operă și îți „sună” în minte fix în limba italiană, ca chansonettele care nu merg altfel decât în franceză, ca fado-ul care nu poate fi decât în portugheză sau precum muzica populară rusească, ce n-ar mai suna la fel dacă n-ar fi în limba rusă. Ș-apoi, trupele care cântă, de pildă, în românește muzica rock nu declară despre ele că abordează stilul piatra și rostogol, ci cântă tot rock and roll.
AU: Andrei știe cel mai bine
#6. La Chișinău veniți cu un album nou „Winds apart.” Care este mesajul lui?
AH: E un album în mare parte despre noi, iar numele e inspirat de felul în care suntem noi în trupă: patru rafale care suflă în direcții opuse, dar când se întâlnesc iese cea mai frumoasă furtună. Este primul album acustic al nostru, mult mai intim și mai așezat decât era lumea obișnuită înainte.
AN: E un fel de centrală termică pentru suflet.
AU: Unul unitar nu cred că are, sunt mai multe, descoperirile la fiecare nouă ascultare.
#7. Mulți acum se plâng de superficialitatea industriei muzicale. Bandurile, interpreții sunt tratați ca proiecte, produse, lipsiți de valoare. Ați cântat la multe festivaluri în cele mai diferite țări, care este viziunea voastră la ce se întâmplă acum în industrie?
AH: Da, e mult marketing în muzică, momentan, se merge mult pe vedete de o zi, de o noapte, pe viralitatea internetului, pe X Factor, pe caterincă ieftină etc. Dar în toate astea există și multă muzică genială și care va rămâne dincolo de vremurile sub care suntem. E clar că un artist îi momentul de față trebuie să fie mai cu picioarele pe pământ decât în trecut, unde avea libertatea să fie exact personajul pe care și-l alegea. Acum, poți fi Jim Morrison pe scenă, dar numai cu o condiție: să dai invite la prieteni pe FB și să-ți dai mobilul pe silent doar înainte de a urca pe scenă. Cred că în prezent oamenii sunt băgați în ceață de atâtea lucruri care arată extrem de bine și atât. Așa se întâmplă ca lumea să dea mult mai mare atenție, unui filmuleț cu Pharrell / „Happy in Chișinău” să zicem, decât unei trupe locale ce tocmai a lansat un album original.
AN: Industria muzicală trebuie să facă profit. Profitul se face prin vânzări masive. Și fiind vorba de o industrie, artiștii și creațiile lor sunt tratate ca niște produse. Când începi să cântărești totul în termeni economici trebuie să te comporți ca atare. Nu e vorba de superficialitate ci de abordarea pe care o au cei din industria muzicală față de această activitate. Nici n-ar putea fi altfel. În general, vorbind de o industrie (fie și cea muzicală) investitorii vor profit. Să nu ne imaginăm că în industria muzicală există patroni ai artelor, filantropi de tip renascentist, gata să ajute necondiționat artiștii. E la fel ca în industria medicamentelor sau în cea a armelor – foarte puțini sunt cei care se gândesc la sănătatea lumii sau la pacea mondială!
AU: Nu cred că am intrat vreodată în ”industrie” deci nu mă pot pronunța. De la distanță însă pot să spun ca oricare altul: muzica e tratată mai mult ca un ”bun” (și tratat după regulile contemporane asociate lui) decât ca o ”artă.”
