Eurovision 2014: Vlad Ray: „Cerul nu este limita mea”

1549576_654369247935131_361238151_n
Foto:Vlad Ray, semifinalist în cadrul selecției naționale Eurovision 2014

Vlad Ray, unul din semifinaliștii selecției naționale Eurovision 2014, ne vorbește despre experiența participării în acest concurs și planurile mărețe pe care le are după.

Ambiția și perseverența îl caracterizează. Aflați mai multe despre Vlad Ray, cel care își dorește să aducă Eurovision-ul acasă.

#1. Ce te motivează să participi la Eurovision?

– Eurovision este o etapă din viața mea, trecerea la un alt nivel, este un țel important pentru mine.

#2. Cum ai început să cânți?

– Am început să cânt acum 8 ani, până atunci eram pasionat de fotbal. Totul a început firesc, la nivel de karaoke inițial, după care muzica a căpătat o importanță mai mare. Am început să particip la concursuri, am format și un duet cu fratele meu „Duet Brand”, a urmat apoi și Fabrica de Staruri. Toate aceste experiențe m-au format ca artist.

#3. Cum te-a ajutat experiența câștigată la Fabrica de Staruri în carieră?

– M-a ajutat foarte mult, în special prin comunicarea pe care am avut-o în acest timp cu publicul dar și relațiile pe care le-am format acolo cu colegii. De la fiecare am învățat câte ceva pentru că eu sunt genul de persoană care culege tot ce este mai bun și mă strădui să redau asta prin mine.

#4. Crezi că piesa ta are ceea ce-i trebuie pentru a câștiga selecția națională?

– Piesa mea este foarte deosebită și tema abordată este foarte actuală, pentru că se numește „Freedom”, ceea ce înseamnă libertate. Este foarte potrivită cu ceea ce se întâmplă acum în lume. Cred că este mai originală decât multe din piesele din concurs. Lucrăm la această piesă deja de 4 luni, este un proiect foarte serios conceput special pentru Eurovision.

#5. Ce părere ai despre concursul de anul acesta?

– Totul se va vedea în semifinale. Până acum nu e nimic deosebit, cred că majoritatea pieselor sună ca niște imnuri clasice de Eurovision cu care nu cred că ai putea convinge pe nimeni în Europa.

#6. Ce este cel mai important într-un spectacol de genul Eurovision?

– Este vorba despre un tot întreg, totul trebuie să fie foarte bine pus la punct și la un nivel înalt iar dacă există vreun punct slab trebuie să faci tot posibilul să-l ascunzi.

#7. Cum crezi că te va ajuta pe viitor experiența Eurovision?

– Dacă voi câștiga, atunci mă va ajuta foarte mult, o să-mi lărgesc limitele, o să-mi creez mai multe relații în Europa și muzica mea se va răspândi pe un teritoriu mai extins.

#8. Care sunt planurile tale după Eurovision?

– Pregătesc două noi piese pentru vară care o să se audă peste tot, plănuiesc de asemenea și câteva concerte live atât la noi cât și în România.

#9. Ce părere ai despre reprezentațiile Moldovei la Eurovision din anii trecuți?

– Mie mi-a plăcut ce a fost, a fost frumos dar nu pot spune că a fost extraordinar, se poate mai mult. Eu sunt mai perfecționist din fire și tot timpul cer mai mult, în primul rând de la mine. O să mă strădui să fac acest „mai mult” anul acesta, pentru că așa cum spun și în piesa mea: „The sky is not my limit” – cerul nu este limita, trebuie mereu să mergem mai sus și mai sus.

#10. Un mesaj pentru cei care  te ascultă și urmează să te voteze?

– Le doresc să iubească, să prețuiască, să progreseze mereu, să crească, asta e de fapt și motto-ul meu în viață!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *