Nike și Kanye West creează pantofi sport de 12 milioane euro

pageerer
Foto:Kanye West în colaborare cu Nike creează Nike Air Yeezy PC: colaj #diez

O pereche de pantofi sport din colecţia Air Yeezy 2, creată de Kanye West în colaborare cu Nike, a fost scoasă la vânzare pe eBay pentru suma de 10 milioane de lire sterline (12 milioane euro), după ce, duminică, stocul de pantofi, scos la vânzare online, s-a epuizat în 11 minute, conform nme.com.

După succesul neaşteptat al operaţiunii, pe site-ul eBay au apărut anunţuri de vânzare a pantofilor sport cu sume ce ajung şi la 90.000 de dolari, recordul fiind stabilit de un ofertant care solicită suma de 10 milioane de lire sterline pe o pereche de Air Yeezy 2, care a costat doar 245 de dolari.

Nerăbdarea clienţilor de a cumpăra o astfel de pereche de pantofi a fost cu atât mai mare cu cât distribuitorul Foot Locker trebuia să aducă această colecţie în magazine, iar amânarea deciziei de lansare a produsului a alimentat speculaţiile potrivit cărora acest lucru ar putea avea legătură cu întreruperea colaborării dintre Nike şi Kanye West în luna noiembrie a anului trecut.

Kanye West în colaborare cu Nike creează Nike Air Yeezy PC: colaj #diez
Kanye West în colaborare cu Nike creează Nike Air Yeezy PC: colaj #diez

Din câte se pare, rapperul american a fost deranjat de lipsa de interes a companiei Nike faţă de creaţiile sale, West criticând brandul de încălţăminte sport, pentru că nu creşte producţia şi declarând chiar că ar putea să încheie o înţelegere cu Adidas.

“Pot face muzică, dar nu mă pot limita doar la un singur domeniu al creativităţii. (…) Nu vă daţi seama că am creat pantofii Yeezy, care au fost scoşi la vânzare pe eBay pentru 90.000 de dolari, dar cei de la Nike nici măcar nu m-au sunat a doua zi?”, a declarat Kanye West într-un interviu, citat de Mediafax.

Kanye West PC: freddyo.com
Kanye West PC: freddyo.com

Kanye West este logodit cu Kim Kardashian, protagonista reality show-ului “Keep Up with the Kardashians”, iar cei doi au împreună o fetiţă, North West. Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, “Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de Premii Grammy. “Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său este “Yeezus”, lansat în iunie 2013.

Nike Air Yeezy II PC: freddyo.com
Nike Air Yeezy II PC: freddyo.com
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *