A încercat să treacă frontiera cu un pașaport rusesc ascuns printre dulciuri turcești

27f6ecad72f7a7bba76d3650b35551fb
Foto:PC: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră au fost surprinși de inventivitatea unei tinere moldovence, care a ascuns un pașaport străin, contrafăcut, într-o cutie cu dulciuri. Cazul a fost înregistrat pe aeroportul din Capitală.

Astfel, pe sensul de intrare în țară cu ruta Istanbul-Chișinău, pentru formalitățile specifice de frontieră s-a prezentat o tânără originară din Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani. Aceasta s-a legitimat cu pașaportul moldovenesc, însă în urma cercetării actului de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că în el avea aplicată o ștampilă falsă a Turciei, fapt pentru care s-a luat decizia de a extinde verificările asupra persoanei prezente în punctul de trecere.

În procesul investigațiilor, inspectorii controlului de frontieră au depistat un pașaport emis de autoritățile Federației Ruse, ascuns într-o cutie cu dulciuri, procurată în unul din magazinele aeroportului din Istanbul. Actul de călătorie s-a dovedit a fi falsificat, în el fiind aplicată fotografia tinerei, însă datele personale aparținând altei persoane.

Reamintim că, în anul 2013, polițiștii de frontieră au constatat 307 cazuri cu implicarea a 315 persoane care au apelat la metoda de falsificare a documentelor de călătorie pentru a trece frontiera. Din cele 315 persoane, 253 sunt cetățeni moldoveni. În luna ianuarie a acestui an, au fost reținute 19 persoane care au recurs la uz de fals în actele de călătorie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *