Papa Francisc a îndemnat catolicii să folosească internetul

PAPA FRANCISCO
Foto:Papa Francisc, PC: clasesdeperiodismo.com

Suveranul Pontif a făcut public primul său mesaj pe reţelele sociale, transmis tradiţional în fiecare an cu ocazia Sfântului Francisc de Sale, ocrotitorul jurnaliştilor, intitulat “comunicarea în folosul unei autentice culturi a întâlnirii”.

În acest mesaj, prezentat de AFP şi de cotidianul catolic Avvenire, Papa Francisc afirmă că “Internetul poate oferi posibilităţi de întâlnire şi solidaritate între toţi oamenii şi că acesta reprezintă un lucru bun, un dar de la Dumnezeu“.

“Mărturisirea evanghelică creştină nu se face printr-un bombardament cu mesaje religioase, ci prin voinţa de a ne oferi altora, prin disponibilitatea de a ne implica răbdător şi respectuos în problemele şi în remedierea dubiilor altora”, a subliniat Francisc, citat de Avvenire.

Totodată, Francisc a pledat pentru un dialog adevărat între credincioşi şi necredincioşi. “Dialogul nu înseamnă renunţarea la propriile idei şi tradiţii, ci doar la pretenţia că acestea sunt unice şi absolute“, a menţionat Papa Francisc, afirmaţie care, potrivit AFP, riscă să atragă criticile catolicilor tradiţionalişti, care l-au acuzat recent de relativism pe Suveranul Pontif, transmite Realitatea.net.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *