Circa 300 de arbori au cedat sub presiunea gheţii în Chișinău

Foto:PC: RTV.net

De luni dimineaţa, de când s-a depus chiciura, şi până în seara zile de ieri, 21 ianuarie, în capitală circa 300 de copaci au cedat sub presiunea gheţii. Crengile rupte au avariat 27 de maşini parcate sub arbori. De asemenea, s-au înregistrat 6 cazuri de căderi de arbori pe reţelele Regiei Transport Electric Chişinău, fapt care a provocat abateri de la graficul de circulaţie a troleibuzelor.

Şeful de la Spaţii Verzi, Eliferii Haruţa, a îndemnat şoferii să nu parcheze sub copaci. Cheltuielile pentru reparaţia maşinilor avariate sunt suportate de către proprietari sau eventual de companiile de asigurări. Municipalitatea nu poartă nicio răspundere, transmite IPN.

PC: Facebook/Geo Lupașcu
PC: Facebook/Geo Lupașcu

În seara zilei de luni, o creangă care a cedat sub presiunea gheţii a lovit o femeie. Victima a suportat un traumatism cranio-cerebral sever şi a fost operată de urgenţă. După intervenţia chirurgicală, femeia a intrat în comă şi este la reanimare.

Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, 98 de localităţi din 10 raioane rămân în totalitate sau parţial fără lumină.

De asemenea, Primăria Chişinău informează că la această oră se circulă pe toate arterele de circulaţie ale municipiului, în condiţii de iarnă, iar cantitatea de zăpadă şi lapoviţă căzută pe parcursul ultimelor ore n-a influenţat traficul rutier. Transportul public din municipiu circulă conform graficului de iarnă, iar la rută au ieşit 268 de troleibuze şi 96 de autobuze.

Drumarii au început intervenţia la ora 2.00 de noapte, fiind curăţate şi presurate cu material antiderapant arterele principale şi căile de acces spre suburbiile municipiului. Pe străzi au intervenit 48 de autospeciale ale Regiei „Exdrupo” şi au fost presuraţi peste 780 metri cubi de material antiderapant. Pe parcursul zilei se va interveni pe străzile secundare, inclusiv pe arterele în pantă.

Regia locativ-comunală a început intervenţia la ora 4.00 dimineaţa, la curăţarea trotuarelor şi presurarea materialului antiderapant fiind antrenate peste 450 de persoane, dar şi 22 de tractoare şi 15 utilaje de model „HACO”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *