Victoria Tataru de la e-sănătate a realizat mai multe blitz-interviuri cu mai mulți proprietari și administratori de localuri din Chișinău care au ales ca în localurile lor să nu se fumeze.
Victoria i-a întrebat: ”Cum ați luat decizia pentru a interzice fumatul în localul dumneavoastră?”
#1. Nelea Macari, inginer tehnolog, patiseria „Delice D’ange”
Foarte simplu. În primul rând, ne-am gândit la copii. Ne-am gândit ca patiseria noastră să fie un loc agreabil pentru copii şi pentru părinţii lor, precum şi pentru toţi cei care îşi doresc să meargă într-un local în care să nu inhaleze fumul de ţigară. Acum, după zece ani de activitate pe piaţă, considerăm că a fost o idee minunată, pentru că cei care ne vizitează o dată acceptă cu bucurie să mai vină în localul nostru. Faptul că respirăm cu toţii acelaşi aer curat, ce miroase a dulciuri şi bucate şi nu a fum de ţigară ne face să ne simţim bine şi să fim mulţumiţi de ceea ce realizăm zi de zi.
#2. Olga Buga, proprietar al restaurantului „Big Deal”
Sunt un propietar de local, care nu am pus banii pe primul plan. Şi am câştigat foarte mult, pentru că avem nişte clienţi extraordinari. Îi cunosc pe toţi şi ei mă cunosc pe mine. Dacă ar fi să iau de la început, nu aş schimba nimic în viaţa mea, cu excepţia celor opt luni de zile de la deschiderea localului, când era permis fumatul. La sfârşitul anului 2004 am curăţit totul, am dezinfectat şi am luat o decizie fermă – de la 1 ianuarie 2005 interzicem completamente fumatul. Zis şi făcut!
A fost visul vieţii mele de a lucra într-un restaurant în care să respir aer curat şi nu îmbibat de fumul de tutun, ce mă sufoca şi deranja enorm. Restaurantul este o afacere de familie – una dintre realizările vieţii nostre şi nu puteam accepta să ne batem joc de munca noastră. Am procedat aşa după cum ne-a dictat inima şi mă bucur că de atunci numai oameni frumoşi ne calcă pragul. Tuturor vreau să le spun ceea ce am afişat şi la intrarea în localul nostru: „Vă mulţumim că nu fumaţi!”.
#3. Sergiu Cernişiov, administrator „Tucano Coffe”
Compania noastră are mai multe valori, una dintre ele fiind promovarea modului sănătos de viaţă. De la deschidere (noiembrie 2011) am declarat că vom interzice sută la sută fumatul, chiar dacă mulţi nu îşi puteau închipui cum vor servi cafeaua fără de ţigară. Am demonstrat că acest lucru este posibil şi nu ne vom schimba opinia orice ar fi. Clienţii care ne avertizau că vom pierde mult dacă nu le permitem să fumeze, în scurt timp s-au convins că atunci când îşi servesc cafeaua fără ţigară simt cu adevărat aroma cafelei şi este mult mai bună şi gustoasă, decât servită în fum. Nu vreau să mă laud, dar mulţi dintre clienţii noştri sunt fumători înrăiţi şi tocmai ei ne laudă pentru faptul că nu permitem să se fumeze în local.
#4. Dumitru Turculeţ, administrator „Arena Club”
Localul nostru atrage mai mult segmentul de fani ai sportului, care vin să privească meciurile de fotbal. Mulţi dintre ei (cei care sunt fumători) când vin pentru prima dată cred că li se va permite să fumeze în încăpere. Când le spunem că fumatul este interzis – se indignează un pic, dar până la urmă se conformează politicii interne şi merg să fumeze afară. Ne-am deschis acum doi ani şi din start am dorit să fim smoke-free pentru a nu ne expune fumului de tutun, care este toxic şi are o acţiune distructivă asupra sănătăţii. Ne bucurăm că numărul clienţilor care ne vizitează nu se micşorează, dar este în creştere.
#5. Iurie Badicu, administrator „Oliva Restaurant”
Avem o jumătate de an de când activăm. Suntem un restaurant de tip familial (clienţii noştri sunt preponderent părinţii cu copii, tinerii). Conceptul de funcţionare a restaurantului prevede promovarea unei bucătării sănătoase, precum şi interzicerea fumatului şi a băuturilor tari. Aceste prevederi sunt afişate şi pe însemnul de la intrarea în local. Pe timp de vară avem o terasă, astfel fiind găsită o soluţie de compromis pentru cei care nu pot renunţa completamente la fumat. În timpul rece al anului, fumătorii au un loc improvizat afară, dar nu am observat să se înghesuie prea multă lume acolo. Dintre cei care vin prima dată la noi se întâmplă că sunt fumători, dar nu îşi înaintează pretenţia de a fuma. Sunt persoane educate şi se conformează regulilor restaurantului.
#6. Snejana Ţurcanu, administrator şi proprietar al restaurantului „Curtea Domnească”
Eram în Italia în anul 2005, când a fost introdusă Legea care interzice fumatul în toate localurile publice, inclusiv în cafenele şi pub-uri. La început acest lucru era de neimaginat, dar pentru că riscau să fie amendaţi, toţi fumătorii ieşeau afară să fumeze. Şi în Republica Moldova avem nevoie de o asemenea lege. Sunt sigură că majoritatea populaţiei (politicienii, în primul rând) o vor susţine.
Localul nostru este deschis doar de câteva luni. Am investit foarte mult ca să le propunem vizitatorilor şi clienţilor noştri un local în care să vină să-şi petreacă timpul într-o atmosferă agreabilă, plăcută. Personal sunt categoric împotrivă ca să se fumeze în încăpere, pentru că fumul de tutun se îmbibă în mobilă, în draperii, în pereţi şi nu îl mai poţi scoate cu nimic. Mă bucur că soţul m-a susţinut în această iniţiativă şi sperăm să găsim aceeaşi înţelegere şi din partea clienţilor noştri. La Cricova suntem printre primii care am interzis 100% fumatul în încăpere. Chiar dacă există concurenţă din partea celorlalte localuri (care permit fumatul), alegerea pe care am făcut-o este o convingere personală. Am fost în foarte multe localuri, unde se fuma şi nefiind fumătoare – am suferit de fiecare dată. Oricât de bune ar fi sistemele de ventilare, oricum se simte mirosul de tutun. Mi-am dorit să avem un local curat, în care să muncim şi să ne odihnim, deopotrivă.
#7. Ludmila Bolbocean, administrator „Celentano”
Clienţii noştri sunt persoane de diferite vârste, cel mai des ne viziteată tinerii şi părinţii cu copii. La intrarea în local este afişat semnul „Fumatul interzis”, astfel că cei care vin la noi sunt avertizaţi despre interdicţia pe care o au. Promovarea modului sănătos de viaţă este o politică corporativă pentru toată reţeaua „Celentano”. Nu pot spune că există o rezistenţă din partea fumătorilor atunci când li se spune că nu au voie să fumeze în încăpere. Totuşi, cea mai mare susţinere o avem din partea nefumătorilor, care ne apreciază că am interzis completamente fumatul. Consider că managerii localurilor de alimentaţie publică vor susţine Legea antitutun în Republica Moldova!
#8. Izeaslav Spector, administrator „Bati Club”
Chiar dacă avem un sistem de ventilare foarte bun, de şase ani am interzis completamente fumatul, pentru că vreau ca în local oamenii să vină să se odihnească, să servească bucate gustoase, dar nu să fumeze ori să inhaleze fum de tutun.
Personal am fost fumător 37 de ani. Mi-amintesc, când eram fumător şi în local se permitea fumatul, eu oricum ieşeam afară să fumez şi-mi doream ca şi alţii să procedeze la fel. Acest lucru a fost posibil doar când am interzis fumatul 100%. Nu a fost uşor, pentru că mulţi clienţi erau fumători şi nu vroiau să se conformeze. Argumentul meu era următorul: „Primul Ministru nu fumează – nici voi nu veţi fuma!”. Le-am pus special şi cuierul de haine la intrare ca să le fie comod să iasă afară să fumeze. Am piedut o parte dintre clienţi, fireşte, dar în locul lor au apărut alţii, care ne mulţumesc pentru faptul că nu mai miroase a fum de tutun. Aştept cu nerăbdare aprobarea Legii antitutun în Republica Moldova.
Sursa: E-sănătate