Oare rezoluțiile Olgăi să fie ultimul articol care se va înscrie pentru concursul “Ştiri despre tine. 2013 spre 2014“? Mesajul ei a ajuns la noi pe data de 8 ianuarie, ora 17:42. Din păcate Olga nu va putea participa pe deplin, deoarece se află departe de Moldova, dar noi am hotărât ca distanța să nu stea în calea împărtășirii unei istorii minunate.
2013 a fost un an plin, a fost anul în care m-am sufocat, în care mi-am dorit să plec și în care am plecat. în același timp, tot 2013 (bine, era, de fapt, septembrie 2012, dar…) a fost anul în care am aterizat în Gaudeamus, în care m-am simțit bine și de care aproape că mi-a părut rău să mă despart.
De mult prea multe ori stăteam în fața zebrei, semaforul devenea verde, începeam sa traversez strada, ajungeam la jumătate de stradă și oamenii încă stăteau pe loc. De mult prea multe ori am simțit căorașul ăsta ma sufoca, indiferent de câte metode de evadare eram în stare să găsesc.
O multitudine de motive se strângea în jurul meu ca un lanț și efectiv ajunsesem în punctul în care simțeam că nu mai rezist. Săptămâni întregi încercam să uit de mine însumi prin poezii, prin proză, princărțile cuiva, prin muzică, prin oameni. Fără succes, evident. Niciodată nu am fost în stare să mă simt liberă.
Aplicam în prostie la toate scholarship-urile pe care le puteam găsi. Probabil disperarea mea se reflecta în eseurile pe care trebuia să le scriu, fiind tratată drept imaturitate de cei care le verificau și tocmai de aia am fost respinsă de la tot ce aplicasem în primă instanță. La un moment dat mi-am dat seama că nu mai am nicio șansă și că rămân, până la urmă, în Moldova. Știam că am două opțiuni, că nu mai există cale de mijloc : sau mă apuc să invăț, frecventez olimpiadeși “evadez” cât mai departe de casă la universitate, sau mă distrug în companii de oameni care nu dau doi bani pe cei din jur, care se dizolvă în nori de fum și-n stropi de alcool. Mi-era teamă de sfârșitul anului școlar 2013, pentru că știam că vara nu mă va aștepta nimic. Eram conștientă de pustietatea din mine și din jurul meu, pe care încercam cu disperare s-o acopăr cu cărți și cu iluzia procesării de informație nouă.
Primăvara a fost straniu de depresivă, a fost perioada în care am fost cel mai vulnerabilă și-n care am avut cea mai mare nevoie de ajutor. L-am primit, evident, dar am ajuns să mă descurc pe cont propriu, până la urmă. A fost perioada în care am realizat, relativ inconștient totuși, că prin anumite chestii trebuie să treci pe cont propriu. Gaudeamus a fost locul ideal de detașare în perioada respectivă, pentru că încercam să mă concentrez în fiecare zi pe realitatea pe care o aveam în față, și nu în cap sau amintiri. Și a funcționat. Am fost norocoasă să mă aflu acolo anul ăsta.
Deși începusem să mă obișnuiesc cu ideea de a mai petrece doi ani acasă, deși începusem să prin rădăcini și să suport anumite chestii care nu-mi conveneau, încă voiam să plec. Dorința nu mai era atât de arzătoare, însă știam că-mi va fi mai bine undeva departe. Ceea ce-mi putea oferi Moldova era prea mic, prea incolor, prea slab. Era o lumânare abia pâlpâindă, în momentul în care eu aveam nevoie de un soare care să mă ardă. Fuga mea după burse continua.
Am aflat accidental despre un colegiu din Hong Kong. ”Hm, 7800 de kilometri depărtare de casă, destul de departe, ia să aplic – oricum nu mai am ce pierde”. Am aplicat. Dorința arzătoare de a pleca dispăruse. Devenisem cumva imună la tot ce se întâmpla în jur și începusem să mă obișnuiesc cu ideea de a rămâne în Moldova. Până la urmă, am fost selectată pentru interviu și ulterior acceptată. În momentul în care am primit vestea, a fost prima oară în nu știu cât timp în care am umblat cu un zâmbet aproape idiot pe buze o săptămână după.
Luna mai care a urmat a fost una minunată, cu soare și cu realizarea faptului că tot ce se întâmpla în acel moment era irelevant, pentru că oricum urma să plec în câteva luni. Ideea asta a fost impulsul care m-a motivat să devin extrem de sociabilă și deschisă spre orice în vara care a urmat.
Septembrie a fost luna în care am aterizat în Hong Kong, a fost luna în care am zburat singură pentru prima oară, în care am ascultat Pink Floyd deasupra Frankfurt-ului, având senzația că întregul Pământ e un pom gigant de Crăciun, și tot septembrie a fost luna în care mi-am dorit cu disperare niște clătite cu dulceață de zmeură de acasă. Tot ce a urmat ulterior este imposibil de descris în câteva rânduri și mi-e teamă că deja am ocupat prea mult spațiu cu tot ce am zis mai sus.
Totalurile anului 2013 sunt modeste : câteva zeci de mii de kilometri călătoriți, câteva zeci de persoane minunate întâlnite, câteva relații de acasă întărite, alte câteva distruse, realizarea faptului că am un dor cronic de miros de gutui și că versurile îmi curg prin vene, chiar și la câteva mii de kilometri de casă.
Pentru 2014 îmi planific să (cel puțin) dublez numărul de kilometri călătoriți și numărul de persoane minunate pe care le voi cunoaște. Îmi planific să încetez să scriu poezii în română, să mă detașez de anumite experiențe care au devenit nesemnificative, dar de care încă stau agățată dintr-o inerție prostească, să învăț să pescuiesc, să-mi perfecționez abilitățile de mânuire a chopsticks-urilor și eventual (metaforic) să încerc să zbor, dacă tot am suficient spațiu ca să-mi întind aripile. O altă idee pe care vreau și pe care o voi pune în practică este mediatizarea UWC, în toate modurile posibile, astfel ca oamenii de acasă să aibă o idee cât de vagă referitor la ceea în ce constă seria asta de colegii, pentru că întrebările de genul ”Șî și te-i dus în Hong Kong? Nu-țî era ghine acasă?” devin iritante la un moment dat.
În altă ordine de idei, îmi doresc cu disperare să citesc mai mult, să absorb cât mai multe imagini minunate și, evident, să descopăr în continuare cultura asiatică.Săptămâna din 2014 care a trecut a fost una extrem de bună și întregul an se prevede a fi minunat. O să vedem cum decurg lucrurile în continuare. ”Don’t get any big ideas, they’re not gonna happen” – asta ascultam în ianuarie 2013 și-n asta credeam cu toată ființa, I’ve never been so wrong.
*NB: Acest text este participant în concursul lansat de #diez “Ştiri despre tine. 2013 spre 2014“. Premiul care-l așteaptă pe cel mai creativ/ă și ingenios/oasă este un Samsung Galaxy Tab 2. Cei care au devenit curioși pot citi aici regulamentul concursului. Așteptăm mesajele voastre la adresa info@diez.md.
