Globurile de Aur va servi vedetele de la Hollywood cu mămăligă

collageeee
Foto:Colaj #diez

A fost făcut public meniul culinar al celei de-a 71-a ediție, a ceremoniei Globurile de Aur, cu care vor fi răsfăţate starurile. Astfel, pe lângă diverse delicatese, din felul principal nu va lipsi, în mod surprinzător, mămăliga scrie libertatea.ro

Potrivit bucătarilor, aceasta va fi servită alături de costiţă şi păstrăv afumat, la care vedetele vor putea să consume şi celebra şampanie Moët & Chandon.

Cea de-a 71-a ceremonie de decernare a Globurilor de Aur lansează, duminică, în Beverly Hills, Los Angeles, sezonul anual al marilor premii hollywoodiene, marcat în acest an de o abundenţă neobişnuită de filme care au şanse reale de a se impune în această competiţie, scrie mediafax.

Dintre numeroasele filme aflate în cursă, două par să beneficieze totuşi de un mic avantaj: drama “12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave” şi thrillerul cu accente comice “Ţeapă în stil american/ American Hustle“, nominalizate fiecare la şapte categorii.

La categoria “cel mai bun film-dramă“, lungmetrajul “12 Years a Slave“, care prezintă destinul tragic al unui bărbat de culoare liber, răpit şi obligat să trăiască în sclavie timp de 12 ani, în secolul al XIX-lea, va concura alături de “Captain Phillips“, “Gravity“, “Philomena” şi “Rush“.

La categoria “cel mai bun film-comedie“, filmul “American Hustle“, ce prezintă aventurile unui cuplu de mici escroci şi ale unui agent FBI implicaţi într-o vastă operaţiune anticorupţie în anii ’70, va concura alături de “Her“, “Inside Llewys Davis“, “Nebraska” şi “The Wolf of Wall Street“.

Filmele “12 Years a Slave” şi “American Hustle” şi-au plasat de altfel principalii actori din distribuţie pe lista nominalizărilor la categoriile de interpretare: Chiwetel Ejiofor, Lupita Nyong’o şi Michael Fassbender pentru primul şi Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams şi Jennifer Lawrence pentru al doilea.

Ceilalţi actori şi actriţe aflate în cursă pentru rolurile principale şi secundare demonstrează de altfel un nivel foarte ridicat al competiţiei din acest an – Cate Blanchett, Sandra Bullock, Emma Thompson, Kate Winslet, Meryl Streep, Julia Roberts, Tom Hanks, Idris Elba, Robert Redford şi Leonardo DiCaprio.

Trofeul pentru cel mai bun regizor se va disputa între Alfonso Cuaron (“Gravity”), Paul Greengrass (“Captain Phillips”), Steve McQueen (“12 Years a Slave”), Alexander Paybe (“Nebraska”) şi David O. Russell (“American Hustle”).

Lungmetrajul francez “La vie d’Adèle“, de Abdellatif Kechiche, laureat al trofeului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 2013, va concura la categoria “cel mai bun film străin“, alături de pelicula iraniană “The Past“, regizată iranianul Asghar Farhadi, filmul italian “La Grande Bellezza“, de Paolo Sorrentino, thrillerul danez “The Hunt“, de Thomas Vinterberg, şi animaţia japoneză “The Wind Rises“, de Hayao Miyazaki.

Trei filme îşi vor disputa trofeul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie: “The Croods“, “Frozen” şi “Despicable Me 2“.

În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, Globurile de Aur vor reproduce probabil, cel puţin parţial, palmaresul galei Primetime Emmy Awards din septembrie 2013.

Pentru trofeul decernat la categoria cel mai bun serial-dramă sunt în cursă marele favorit, “Breaking Bad“, “Downton Abbey“, “The Good Wife“, “House of Cards” şi “Masters of Sex“.

Cel mai bun serial-comedie va fi ales dintre producţiile “The Big Bang Theory“, “Brooklyn Nine-Nine“, “Girls“, “Modern Family” şi “Parks and Recreation“.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *