20 de grafice noi ale circulaţiei transportului public vor fi instalate în stații

1479487_10153496412385453_1847087040_n
Foto:PC: Facebook/allfun.md

După ce a încercat, timp de câteva săptămâni, un model nou de grafic al circulaţiei transportului public în staţia de troleibuz de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Regia Transport Electric Chişinău (RTEC) va extinde numărul graficelor în 20 de staţii din capitală.

Şeful RTEC, Gheorghe Morgoci, a spus pentru IPN că pentru a putea fi instalate noile grafice este nevoie de aprobarea bugetului municipal în lectură finală, pentru ca să fie alocate fondurile necesare, notează IPN.

Potrivit lui Gheorghe Morgoci, un grafic de tip nou, fabricat din materiale rezistente, costă în jur de 100 de dolari, iar astfel de grafice sunt în toate staţiile de aşteptare din Uniunea Europeană. Noul model reprezintă o construcţie cilindrică, care se roteşte şi pe care este afişat orarul de circulaţie a transportului public. Construcţia, care actula este într-un singur exemplar, este fabricată din materiale rezistente, iar autoritățile speră că nu va necesita să fie schimbată atât de des ca cele lipite în prezent în stațiile transportului public.

 

IMG_9048
Graficele actuale ce sunt lipite în stații

Gheorghe Morgoci a mai spus că la adresa RTEC au parvenit mai multe solicitări din partea locuitorilor capitalei, care au aprobat noul model de grafic şi au solicitat ca acesta să fie instalat în toate staţiile din oraş.

În oraşul Chişinău sunt 370 de staţii de troleibuz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *