Interpreta Selenea Gomez, în vârstă de 21 de ani, a primit o veste dureroasă. Tânăra a fost diagnosticată cu o boală incurabilă, motiv pentru care si-a anulat toate concertele programate în Asia și Australia.
În momentul în care Selena Gomez a decis să renunțe la concertele programare în Asia și Australia, ofițerii ei de presă au anunțat că aceasta nu se simte bine, că a suferit o cădere nervoasă și că are nevoie de o pauză ca să își revină. Acum, adevăratul motiv pentru care artista și-a anulat spectacolele a ieșit la iveală: tânăra a fost diagnosticată cu Lupus, potrivit huffingtonpost.com.
Lupusul este o boală cronică care se manifestă prin inflamație, durere și leziuni ale țesuturilor din întregul organism. Lupusul este o boala autoimună, în care sistemul imunitar al bolnavului nu reușește să facă diferența între țesuturile proprii și intruși, atacându-le.
Lupusul afectează rinichii, inima, plămânii și celulele sanguine. Deși o parte dintre bolnavii cu lupus prezintă simptome ușoare, boala se poate agrava. În cazul majorității bolnavilor, monitorizarea bolii și administrarea unui tratament de intreținere controlează simptomatologia și previne apariția leziunilor severe ale organelor.
Sursa: bzi.ro