Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) a aprobat Regulamentul de participare la etapa naţională a concursului Eurovision Song Contest 2014. Concurenţii pot depune formularele de participare şi materialele până la 23 ianuarie 2014 la Centrul Eurovision (Chişinău, strada Mioriţa 1, etajul 7).
Potrivit Regulamentului, la concurs pot fi înscrise piese care nu au fost lansate înainte de 1 septembrie 2013. Durata maximă a fiecărei piese este de până la trei minute. Participanții vor fi cetățeni ai Republicii Moldova, dar este admisă și colaborarea cu textierii/compozitorii de peste hotarele ţării, transmite TRM.md.
Totodată, concurenții pot depune una sau mai multe lucrări și să prezinte piesele înscrise în concurs la selecțiile din alte țări.
Potrivit organizatorilor, selecția concurenților va avea loc în trei etape. Prima presupune audierea internă a materialelor, iar criteriile de selectare vor fi linia melodică şi compoziţia, vocea şi maniera de interpretare, originalitatea piesei. În etapa a doua vor accede 60 de concurenți care vor fi invitați pentru audieri în format live, cu fonograma negativ. Acțiunea va avea loc la 1 februarie 2014, iar criteriul de bază pentru selectare va fi prestația interpretativă. Juriul va determina 24 de finaliști.
Finala Naţională Eurovision 2014 va fi organizată la 15 martie 2014, precedată de două semifinale, pe 11 şi 13 martie, și va fi difuzată în direct la posturile Moldova 1 și Radio Moldova. La această etapă vor fi luate în calcul, în proporţii egale, decizia juriului şi rezultatele televotingului. Din fiecare semifinală vor accede câte 8 concurenţi: 7 vor avansa în finală în urma punctajului acumulat din votul publicului şi a juriului, iar al 8-lea va fi salvat de public prin televoting pe parcursul spectacolului. Notele juriului se vor face publice la finalul fiecărei etape.
Republica Moldova va participa pentru a 10-a oară consecutiv la ediția a 59-a a concursului Eurovision Song Contest care va avea loc la 10 mai 2014 în Copenhaga, Danemarca.
Reamintim că, anul trecut Republica Moldova a fost reprezentată în Suedia la Eurovision Song Contest 2013, de interpreta Aliona Moon cu piesa sa „O mie”. Aceasta a reușit să se califice pe locul 11.
Regulamentul cu privire la etapele de preselecție și modalitățile de desfășurare a concursului poate fi accesate mai jos: